October 11, 2013

Noul mod de gândire

© S.N. Lazarev - Educația Parinților
Seria Omul Viitorului 2

"Iubirea Divină dă naştere energiei primare. La început această ener­gie dă naştere timpului, apoi acest timp, care este la început cumulat, se desfăşoară în verigi consecutive, în etape temporare. Apoi, scăzând nivelul energiei, aceasta se transformă în spiritualitate iar apoi în ma­terialism. Acesta este stadiul final de desfăşurare al energiei primare iniţiale.
Concepţia materialistă corespunde doar celui mai redus nivel de energie interioară a omului. Gândirea, care are legătură cu corpul este limitată, multe adevăruri îi sunt inaccesibile — pur şi simplu nu există energia necesară în această privinţă.
Însă dacă omul este bolnav, dacă traversează diverse pierderi şi în­tâmplări nefericite, gândirea acestuia se detaşează de corp, devine mai puţin ataşată de acesta. Atunci omului îi devin accesibile noţiuni mai superioare, devenind capabil astfel să înţeleagă lumea în profunzime. De aceea toate religiile se bazează pe noţiunea de sacrificiu, relatează despre necesitatea acceptării loviturilor din partea destinului, despre abţinere şi renunţarea la ataşamente.
Practica renunţării absolute la sfera materială şi la cea spirituală, a apărut în India Veche cu mii de ani în urmă şi a permis accesul la ma­rile taine ale existenţei, venite dintr-un plan superior. însă renunţarea, care permite accesul către planurile subtile, este doar o primă etapă în cunoaşterea lumii. Conştientizarea existenţei unui singur Creator unic şi năzuinţa către Acesta, este mai importantă decât toate tehnicile, această conştientizare reprezentând baza transformării omului în viitor.
Pentru omul al cărui suflet nu este suficient evoluat, fericirea ma­terială este esenţială, chiar daca acesta admite existenţa unor realităţi spirituale şi mistice. Religia apare doar în momentul în care acesta înţelege că lumea invizibilă, spirituală poate fi mai puternică decât cea materială. Modul de gândire neevoluat este plat, în acest caz evoluţia fiind percepută doar într-un singur sens, am putea spune linear. Scopul este vizualizat, omul se îndreaptă către acesta, însă dacă se întoarce înapoi va pierde tot ceea ce a realizat până în acel moment. In acesta viziune, toate lucrurile, se clasifică ca fiind bune sau rele. Tot ceea ce pare a fi plăcut şi folositor este bun, iar ceea ce poate dăuna, este rău.
In afara modelului plat, liniar de gândire, omul care se află într-un stadiu mai înalt de evoluţie este capabil să folosească un model de gân­dire mai complicat, spaţial, tridimensional. In spaţiul tridimensional evoluţia se desfăşoară în spirală. Conştiinţa bidimensională consideră că acest mod de evoluţie este total absurd: la început evoluţia se produ­ce într-o anumită direcţie, apoi se întoarce în sens invers. Faptul ca procesul se desfăşoară la un nivel mai înalt, că întoarcerea are loc într-o altă direcţie lineară, este greu de înţeles pentru modul de gândire primitiv.
Alături de modelul spiralei se poate folosi modelul pulsativ, în care două procese contradictorii coexistă în acelaşi moment şi se interferea­ză reciproc. Acesta este ritmul Universului, unde două contradicţii se luptă interferându-se reciproc. Rezultatul acestei lupte este acumula­rea de iubire, care permite unificarea acestor contradicţii şi sentimen­tul unităţii acestora. Inima noastră bate în acest ritm, de aceea este percepută de către noi ca organul iubirii.
Care sunt caracteristicile modului de gândire plat, linear? înainte de toate, în acest caz nu este posibilă conştientizarea concomitentă a două contadicţii: mişcarea se produce doar într-o singură direcţie - fie înainte, fie înapoi, fiecare situaţie fiind apreciată ca fiind bună sau rea. Acest mod de gândire a reuşit să înţeleagă doar pe jumătate adevărurile creştinismului.
Să luăm două exemple. Primul: Cristos răstoarnă masele safarilor şi-i goneşte cu biciul din hram. Este o acţiune destul de severă cu atât mai mult cu cât aceşti oameni nu încălcau nici codul penal, nici pe cel civil. — primiseră aprobarea şi faceau comerţ. Al doilea exemplu: Cristos a spus că daca cineva ne loveşte pe un obraz trebuie să-l întoarcem şi pe celălalt, şi că nu trebuie să iubim doar prietenii, ci şi duşmanii.
Cel care prezintă un mod de gândire linear chibzuieşte profund ce mod de comportament să folosească în acţiunile sale. Trebuie să-i pedepsească sau să-i ierte pe cei care se comportă incorect? Şi pentru că numele lui Cristos în conştiinţa socială este legat de ideea de iertare şi iubire, concluzia primează în favoarea variantei secunde: omul se străduieşte sa uite primul scenariu obscur şi alege ca mod de acţiune pe al doilea. Şi astfel, alege iertarea duşmanilor, neîmpotrivirea în faţa răului şi sacrificiul.
Odată cu trecerea timpului omul observă că iertarea conduce trep­tat către depravarea criminalului, ca păcatul nepedepsit ucide sufletul, că generozitatea şi grija permanentă pentru leneş îl transformă într-un netrebnic. Omul observă ca iertarea netrebnicului lipsit de moralitate, îi dăunează sufletului mai mult decât pedeapsa. Atunci trage o con­cluzie legitimă la prima vedere: este imposibil să îndeplinim poruncile lui Cristos. Bine, ne vom strădui să îndeplinim cel puţin o parte. Insă seminţele îndoielii apărute în suflet se vor dezvolta mai devreme sau mai târziu şi vor umbri acele lucruri importante scrise în Evanghelie. Trebuie să tindem către un ţel inaccesibil? Trebuie să respectăm po­runcile care nu pot fi înfăptuite? Putem crede în iluzii, construind castele pe nisip?
În creştinism există totuşi ceva - se gândeşte omul - cu toate că respectarea poruncilor lui Cristos nu este un lucru greu, ci absolut imposibil. El spune: „Iubiţi-vă duşmanii!” şi imediat: „Nu daţi sfinţii câinilor şi nu aruncaţi perle porcilor!’’ Cine sunt porcii şi câinii? Sunt oamenii care nu doresc să evolueze spiritual. Deci cei săraci, care nu au bani pot fi ajutaţi, dar nu şi cei săraci cu duhul? Insă nu-i aşa că spiritul este mai important decât corpul şi el trebuie ajutat în primul rând! Omul acceptă totuşi idea iertării în mod subconştient, pentru că simte că are o semnificaţie superioară.
De curând o femeie mi-a adresat o rugăminte:
       Spuneţi-mi, vă rog, dacă am dreptate. Am creat o rugăciune şi consider că această rugăciune îmi va ajuta sufletul şi sufletele celor pe care-i voi învăţa să se roage în mod asemănător.
A început astfel să-şi citească rugăciunea:
-    Doamne, îi iert pe toţi cei care m-au jignit. îmi iert tatăl şi-l ac­cept aşa cum este. îmi iert destinul şi-l accept aşa cum se prezintă.
-    Şi dumneavoastră credeţi ca acesta rugăciune vă va fi de folos? - zâmbesc eu.
Ha răspunde zâmbindu-mi:
-    Dar chiar dumneavoastră afirmaţi în mod permanent că iertarea vindecă.
-    Vindecă - am aprobat eu, - în cazul în care cunoaşteţi cauza pentru care iertaţi. Vă voi pune o întrebare; Ce reprezintă iertarea şi din ce cauză iertaţi?
S-a gândit puţin şi a întrebat confuza:
-    Dar în realitate, ce reprezintă iertarea?
-    Bine - am spus eu, - va voi explica. Noi iertăm pentru a păstra sentimentul iubirii De aceea iertarea reprezintă în primul rând păstra' rea sentimentului de iubire în suflet. In al doilea rând: iertarea repre­zintă recunoaşterea voinţei Divine în tot ceea ce se întâmplă. Orice compătimire, insultă sau ura îndreptate către persoana care ne-a jignit, este adresată lui Dumnezeu. De aceea neiertarea unei persoane şi re­gretul pentru trecut reprezintă o blasfemie. Iertarea reprezintă accep­tarea evenimentelor şi recunoaşterea voinţei Divine în tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Deci - recunoaşterea faptului că orice eveni­ment din viaţa noastră ne îndeamnă către iubire şi către Dumnezeu.
In al treile rând: iertarea reprezintă recunoaşterea faptului ca noi înşine prin starea noastră profundă am provocat pe cealaltă persoană. Avariţia interioară şi lăcomia generează furtul, condamnarea şi rrâ- darea. Dispreţul atrage bătaia iar gelozia înşelarea. Supărarea atrage umilirea. Pierderea sentimentului iubirii din suflet generează o explo­zie de agresivitate care atrage nenorociri şi neplăceri: o persoană necu­noscută te poate lovi sau jigni, dar se poate deasemenea produce un accident de maşină. In acest fel iertarea reprezintă recunoaşterea pro­priei imperfecţiuni, a insuficienţei iubirii din suflet şl deci dorinţa de a
transforma propria persoană, propriul caracter şi de a educa sufletul.
În al patrulea rând: iertarea reprezintă deasemenea un ajutor pen­tru cel care a săvârşit greşeala. Noi ne iubim copiii, nu-i condamnăm si nici nu-i dispreţuim, însă acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să-i pedepsim. Educarea presupune iubire iar iubirea unifica mereu două contradicţii, deci emoţiile pozitive şi cele negative. Supunerea, abţinerea, autocontrolul, sacrificiul -toate acestea generează cel mai adesea emoţii negative. în lipsa acestora însă, emoţiile pozitive nu pot exista. De aceea iertarea unei persoane presupune renunţarea la ură, condamnare şi insulte, păstrarea sentimentului de iubire pentru per­soana respectivă şi ajutorarea acesteia să evolueze, să resimtă iubirea şi să-şi purifice sufletul.
De exemplu pentru criminalul care persistă să-şi urască şi să-şi dis­trugă sufletul, pedeapsa cu moartea poate însemna iertare şi ajutor. Dacă omul ucide în mod constant iubirea în suflet acesta poate fi ajutat doar prin iubire şi masuri aspre. Noi trebuie să înţelegem însă că ajutorul şi salvarea trebuie îndreptate în primul rând nu către corp şi conştiinţa ci către iubirea din suflet. Dumnezeu ne iubeşte pe noi toti. El ne dăruieşte viată, sănătate si moarte si toate acestea educă în interiorul nostru sentimentul iubirii.
Să ne întoarcem la modul de gândire plat, linear. Omul care prezin­tă un asemenea mod de gândire înţelege cu greu faptul că atunci când Cristos a lovit cu biciul oamenii care faceau comerţ în hram, şi când ne sfătuieşte să întoarcem şi obrazul drept după ce suntem loviţi pe cel stâng, El săvârşeşte acţiuni contradictorii doar pe plan exterior. Pentru că şi izgonirea comercianţilor din hram, şi renunţarea la împotrivire, în momentul când este condus către moartea dezonorantareprezintă în realitate apărarea şi salvarea sentimentului de iubire. Cei care, ui­tând de Dumnezeu, faceau comerţ în hram distrugându-şi astfel sufle­tele fără să realizeze faptul că iubirea îi părăseşte pe nesimţite, trebuiau salvaţi neântârziat. Măsurile aprige împotriva celor care săvârşeau fară de voie sacrilegiu şi blasfemie aveau drept scop salvarea sufletelor aces­tora. Deci în acest caz Cristos a salvat şi a ocrotit iubirea. Şi când era dus către cruce, sarcina principală era păstrarea sentimentului iubirii, lucru greu de realizat pentru că din timpuri străvechi ideea de Divini­tate era asociată în conştiinţa oamenilor cu autoritatea şi puterea.
Modul linear de gândire derivă din modul primitiv de existenţă. In perioada primitivă de evoluţie, omul era obişnuit să se orienteze după conducător, să-l imite şi să-l urmeze. Dacă conducătorul are voinţa slaba, dacă este fricos, şi neputincios întreaga societate va pieri. Zeii păgâni ai oamenilor neevoluaţi erau conducătorii înşişi. Aceştia erau deştepţi, puternici şi-şi demonstrau permanent puterea şi forţa.
Subconştientul nostru s-a format în decursul a sute de milioane de ani şi se transformă foarte lent. In ciuda sutelor de ani care s-au scurs din timpul perioadei lui Moise, ideilor iudeilor despre Dum­nezeu atestau destul de serios faptul că Dumnezeu este unul singur, Atotputernic, şi cu înţelepciune absolută. Dacă cineva se denumeşte fiul lui Dumnezeu, atunci trebuie să-şi demonstreze puterea. Gândi­rea lineară operează cu noţiuni precum puterea, forţa, dreptatea. Sunt probleme cu noţiunea de iubire.
Cei care au început să se denumească creştini, păstrând acest mod de gândire, au început să interpreteze ceea ce a spus Cristos din punc­tul de vedere respectiv. Astfel a apărut atitudinea dispreţuitoare faţă de bani, lipsa banilor fiind un bine, iar prezenţa acestora un păcat, un lucru rău. Au început să privească oamenii bogaţi cu dispreţ şi cu ură ascunsă. Credeau că aceştia erau împotriva lui Dumnezeu, nedorind să împartă tot ce aveau cu toată lumea. Au hotărât că aceşti oameni sunt împotriva Iui Cristos. O atitudine asemănătoare se urmăreşte cu uşurinţă în curentul păgân care poartă numele de socialism. Insă dispreţul este forma inversă a subordonării, a închinării.
Atitudinea dispreţuitoare faţă de bani trebuie să se transforme trep­tat în contrarul acesteia. In Europa, în Evul Mediu, când creştinismul a început să-şi piardă puterea şi popularitatea, a apărut ideea aspectului folositor al bogăţiei. In curentul protestant această tendinţă era clara. Si anume că, cu cât Dumnezeu ne da mai mulţi bani, cu atât mai mult ne iubește. Rezultă că slujirea lui Dumnezeu reprezintă priceperea de a produce bani. Trebuia deci ca oamenii să lucreze conştiincios, iar Dumnezeu să-i recompenseze pentru aceasta.
Ambele puncte de vedere aveau dreptate, însă absolutizarea uni singur punct dintre acestea a condus la denaturarea şi pierderea iubirii în ambele situaţii.
Despre ce a vorbit atunci în realitate Iisus Cristos? Ce a avut în vedere afirmând că nu este posibil să slujim în acelaşi timp şi Dom­nului şi banilor? Pentru cel care are un model de gândire linear, banii reprezintă ceva fie bun, fie rău. Dacă Cristos a afirmat că cel bogat nu are practic şanse să intre în împărăţia Cerurilor, rezultă deci că banii sunt ceva rău şi că nu trebuie sa ne subordonăm în faţa acestora. Iar cel care crede în Dumnezeu nu trebuie să fie atras de câştigul banilor, ci trebuie să tindă către limitare, având drept ideal sărăcia şi mizeria.
In gândirea tridimensională teza imposibilităţii subordonării în faţa a doi stăpâni poate semnifica un lucru absolut diferit. Da, nu pu­tem servi doi stăpâni — mai devreme sau mai târziu, unul va trebui să fie trădat. Nu putem alerga în acelaşi timp în două sau în trei direcţii. Care este concluzia? Concluzia este simplă: trebuie să existe doar un singur stăpân - Creatorul. Iar banii trebuie să fie slugi. Nu trebuie să ne subordonăm şi nici să depindem de bani. Putem să-i câştigăm, trebuie să-i dirijăm şi să-i cheltuim înţelept, cu măsură. Dacă banii se multiplică mult şi încep să se transforme în bunuri imobile, între- prinderi, acest fapt va consuma multă energie spirituală influenţând în mod negativ sufletul, pustiindu-1. Deci nu oricine poate avea mulţi bani. Abundenţa banilor, asemănător, abundenţei hranei şi sexului, poate reprezenta un pericol pentru sufletul omului. Acel tânăr care s-a apropiat de Cristos întrebându-1: „Ce pot face pentru a avea viaţă veşnică?”, judecând după toate aparenţele nu a avut o cantitate mare de iubire în suflet. Respectarea poruncilor şi a vieţii morale, i-a permis să acumuleze energie care s-a realizat în bogăţie, însă aceasta a fost cu mult inferioara nivelului de iubire şi unităţii cu Creatorul descrise de Iisus Cristos.
Lucrul cel mai uimitor este acela că toată lumea realizează perico­lul bogăţiilor materiale şi timp de două mii de ani se vorbeşte numai despre acest lucru. Dar pericolul bogăţiilor spirituale este mult mai considerabil decât cel generat de bogăţiile materiale, şi acesta dease- menea a fost mentionat.
> 
Omul bogat spiritual nu va invidia pe altul din motive financiare, dar va invidia pe cel care este mai capabil, mai inteligent şi care are un spirit mai puternic. Amintiţi-vă despre ce vorbeau apostolii atunci când Iisus Cristos nu era împreună cu ei. Se contraziceau care dintre ei era mai evoluat din punct de vedere spiritual. Şi diavolul l-a ispitit pe Cristos în primul rând cu bogaţii spirituale, pentru că bogăţiile mate­riale provin din cele spirituale. Banii nu pot aduce mereu puterea, dar puterea poate crea mereu posibilităţi de îmbogăţire.
Condamnarea altei persoane, sentimentul propriei superiorităţi - toate acestea sunt semne ale dependenţei de bogăţia spirituală. Iisus a explicat ucenicilor că punctul de vedere principal din care trebuie să privească lumea, trebuie să fie iubirea. Ea este simbolul unităţii abso­lute a Universului. In iubire timpul şi spaţiul sunt compresate într-un punct, nu există noţiunea de superior şi inferior, deştept sau prost, în iubire toţi sunt uniţi în Dumnezeu.
Dar pentru a întreţine o asemenea viziune a lucrurilor, pentru a se ajunge la o asemenea intensitate a iubirii, a fost necesară traversa­rea unor chinuri spirituale şi sufleteşti, pentru care oamenii nu erau încă pregătiţi. De aceea conştiinţa acestora a alunecat către obişnuitul model de gândire linear. Şi astfel, treptat, viziunea despre lume dată de Cristos s-a schimbat devenind de nerecunoscut. Discipolii Lui nu au reuşit să rămână la nivelul cel mai înalt care le-a fost dat de către Invătător, mulţi dintre aceştia au decăzut Ia un nivel inferior Vechiului Testament, separând cele două contradicţii în două entităţi absolut diferite. Şi atunci scopul a devenit nu iubirea şi unitatea cu Dumne­zeu, ci raiul, locul unde omul va beneficia doar de emoţii pozitive. Iar cel care se comportă incorect va ajunge în infern, unde se va chinui veşnic.
Semnificaţia salvării venită prin Iisus Cristos a degenerat, încetând a mai fi percepută în sensul că El a venit pentru a ne învăţa să iubim Creatorul şi să tindem către Acesta, salvarea fiind percepută acum în sensul că EI a venit pentru a spăla oamenii de toate păcatele prin inter­mediul suferinţelor sale. Astfel, procesul chinuitor de învingere a pro­priei persoane şi respectarea poruncilor, devin inutile - fiind necesară doar credinţa în Iisus Cristos.
Acesta tendinţă şi-a făcut apariţia şi în privatizarea credinţei în Dumnezeu. Când Cristos a vorbit despre faptul că doar prin inter­mediul Lui se poate ajunge la Dumnezeu, acest lucru însemna urmă­toarele: modelul gândirii conform căruia Creatorul se află undeva de­parte, semnele după care poate fi recunoscut fiind puterea, conştiinţa şi dreptatea. Acest model rămâne în trecut. în locul acestuia trebuie să vină un nou model de gândire, în care intensitatea iubirii, nivelul dăruirii de energie, gradul de uniune cu Dumnezeu, sunt mult mai înalte. Acesta este un nivel nou de cunoaştere al Creatorului. Pentru a ne înălţa la un asemena nivel trebuie să-l imităm pe Cristos şi să învăţăm de la Acesta. Numeroşii discipoli au ales ce este mai simplu: dacă noi suntem creştini, atunci înseamnă că doar prin intermediul nostru Creatorul poate fi cunoscut, iar celelalte religii, deasemenea încercările particulare de al cunoaşte pe Creator, fiind considerate ab­surde şi erezie. O eroare atrage după sine altă eroare.
Pentru a înţelege ceea ce a avut în vedere Iisus Cristos este necesa­ră o transformare profundă, chinuitoare a fiinţei umane şi cheltuieli imense de energie în vederea formării unui nou nivel de gândire. Pen­tru mulţi, acest lucru este posibil doar înaintea morţii şi în momentul unui avânt de iubire.
Ideea de sacrificiu s-a schimbat treptat cu ideea de consum. Rugă­ciunea s-a transformat nu într-un mijloc de unificare cu Dumnezeu şi de recunoaşterea a iubirii pentru Acesta, ci într-o permanentă cerere. Asemeni oamenilor păgâni care au început să cerşească bunuri şi sănă­tate, transformând creştinismul în magie, folosind Divinitatea pentru satisfacerea propriei lăcomii. Şi bineînţeles, logica omenească a ieşit învingătoare determinând Biserica să aibă grijă mai mult de politică, de economie, de putere şi bani, abătându-se de la sarcina principală şi anume - salvarea sufletului uman şi grija pentru acesta.
Statul poate coexista cu împărăţia, care ca şi cum nu este din această lume. Dacă însă această împărăţie vie se interesează de putere, politică, economie şi dacă poate constitui opoziţie pentru stat, atunci aceasta se va strădui să înăbuşe această structură. De aceea creşterea Bisericii împreună cu statul şi în cele din urmă victoria statului, s-a întâmplat atunci când Biserica a încetat sa mai aibă grijă de sufletul omului reo- rientându-se către probleme economice şi politice.
Slăbirea religiei a stopat evoluţia moralităţii şi a culturii. Când ve­dem un copil în vârsta de un an că este capabil să-i recunoască pe cei din jur şi modul în care rosteşte cuvinte separate, ne înduioşăm şi ne bucurăm exclamând: „Ce copil deştept şi dezvoltat!”. Dacă însă acelaşi nivel de dezvoltare psihică este prezent în cazul unui adolescent de patrusprezece ani, vom simţi milă şi compasiune nu doar pentru acesta, dar şi pentru părinţii lui. Civilizaţia contemporană se aseamănă tot mai mult în ultimele sute de ani acestui adolescent. In urmă cu o mie - o mie şi cinci sute de ani, era un copil adorabil şi foarte evoluat, iar acum este un retardat care zâmbeşte şi gângureşte, neînţelegând absolut deloc situaţia sa catastrofală.
Separând creştinismul în două părţi la nivelul gândirii, oamenii l-au separat apoi în doua părţi şi la nivel fizic, jumătatea catolică oc­cidentală, a început să vadă iubirea în aspectul său material, la nivelul sentimentelor. De aceea este pe deplin normal faptul că pe primul plan a fost pusă ideea închinării în faţa sursei originare femeieşti. Jumătatea estică, reprezentată de către religia ortodoxă, a început să vadă iubirea ca o entitate spirituală, închinându-se în mod activ ideii privitoare la sursa originară bărbătească. Prin urmare, au început să se intensifi­ce elementele subordonării, nu atât în faţa sursei Divine pe care Iisus Cristos a purtat-o cu sine, ci faţă de spiritualitatea acestuia, deci în faţa aspectului uman, a sursei originare omeneşti.
Este adevărat, trebuie să recunoaştem meritele ortodoxiei contemporane: traversând perioade de suferinţe şi izgonire care au început după victoria păgânilor în timpul anului 1917, înregistrând eşecul tuturor aspectelor spirituale şi morale, a păstrat totuşi potenţialul său principal, şi într-o oarecare măsură s-a întors către poruncile lui Iisus Cristos nu doar teoretic, ci şi la nivelul faptelor. Toate acestea pot asi­gura cu siguranţă ortodoxiei o noua înflorire, ajutând-o să primească ceea ce începuse să piardă înainte de Revoluţia din Octombrie.
în acest aspect religia catolică a înregistrat mai puţin succes. Sta­bilitatea şi caracterul intangibil timp de sute de ani, deasemenea bogăţiile imense acumulate au acţionat în această direcţie. Faptul că în prezent bisericile catolice sunt goale şi încep sa fie închiriate disco­tecilor sau pentru alte activităţi distractive, este pe deplin legitim. Şi toate eforturile lumii catolice de a renaşte moralitatea întâmpină doar neânţelegere şi împotrivire.
Poporul obişnuindu-se să se închine în faţa propriilor dorinţe ui­tând de autocontrol, confundă moralitatea cu democraţia şi corecti­tudinea politică. Nimeni nu doreşte să sufere şi să-şi afecteze instinc­tele, toată lumea se închină emoţiilor pozitive. Indicatorul principal de evoluţie al omului, a devenit nu capacitatea de a iubi şi a ierta, nici măcar spiritualitatea şi capacităţile, ci bogăţiile materiale. Profitul a depăşit cu mult moralitatea.
Arta, ştiinţa şi economia, s-au transformat în afaceri. Rezultă foar­te mulţi bani atunci când oamenii cumpără în mod activ producţia. Cum trebuie să fie cumpărătorul pentru ca afacerea să aibă succes? Acesta trebuie să fie necumpătat cu privire la dorinţele proprii. Tre­buie să renunţe la orice autocontrol. Trebuie să se închine instinctelor proprii. Precum lupul, care intrând printre oi şi ucigând una, se aruncă imediat către alta. Deci afacerile trebuie să transforme personalitatea omului. Dintr-o persoană care are credinţa într-un singur Dumnezeu, acesta trebuie să se transforme într-un păgân. El trebuie să-şi mărească dorinţele şi să-şi înflăcăreze instinctele. Trebuie să-şi dezvolte la maxim impulsul de consum. Şi iată că astfel reclama se transformă într-un mijloc de educare şi formare a omului contemporan. Este pe deplin logic - dacă celula începe să degenereze, iar virusul sau microbul apă­rut o distruge, acesta poate reda armonia organismului.
Dacă sufletul pierde iubirea pentru Dumnezeu şi unitatea cu Aces­ta, omul păstrând însă bunătatea sufletului, flinta sa interioară va fi luminată şi curată. Ce va genera această situaţie? In acest caz, evoluţia va deveni imposibilă. Dar dacă pierderea sentimentului iubirii con­duce la degradarea sufletului, ajungând până la apariţia tendinţelor satanice, dacă omul începe să înnebunească, având conştiinţa clară şi un corp sănătos, această schimbare va fi remarcată. Atunci omul va în­cerca să se reîntoarcă către iubire, şi cu toate că va fi un proces dureros şi chinuitor, el va supravieţui şi va avea urmaşi. Dar dacă doreşte să trăiască doar cu emoţii pozitive, deci să-şi stimuleze instinctele, tră­ind o anumită perioadă în condiţii comfortabile, va fi constrâns să se reîntoarcă la iubire. Dar pentru că decăderea în acest caz va fi mai accentuată, suferinţele vor fi mai puternice.
Civilizaţia contemporană asistă la procese care sunt denumite de Biblie - satanism, ceea ce presupune pierderea iubirii şi subordonarea tot mai accentuată în faţa valorilor materiale şi spirituale. Demascarea acestui proces şi lupta cu el este imposibilă. Există o poveste despre un om care a învins un dragon, după care s-a transformat el însuşi într-un dragon. Lupta cu dragonul democraţiei occidentale, care prin cuvinte frumoase referitoare la drepturile omului ascunde desfrâul, imoralitatea şi pierderea sentimentului iubirii, este posibilă în primul rând prin schimbarea propriei persoane. Situaţia lumii prezente este sentinţa modului de gândire linear. Fie rămânem în cadrul acestuia, observând cum se strânge treptat lanţul în jurul gâtului omenirii, fie păşim într-o nouă stare, către un mod de gândire nou. Şi atunci lu­crurile despre care a vorbit Iisus Cristos, devin nu o poveste religioasă sau mistică, ci o posibilitate reală de a ne schimba, pentru a ne salva pe noi şi cei din jur."

September 27, 2013

Acatistul de multumire Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Acatistul de multumire
Slava lui Dumnezeu pentru toate !
Dupa obisnuitul inceput se zic Condacele si Icoasele:
 Condacul 1 
Imparate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricaciune, Tu tii in dreapta Ta toate cararile vietii omenesti cu puterea proniei Tale celei mantuitoare. Iti multumim pentru binefacerile Tale cele aratate si cele ascunse, pentru viata pamanteasca si pentru cerestile bucurii ale Imparatiei Tale. Arata-ne si de acum mila Ta, celor ce cantam: Slava Tie, Dumnezeule in veci!

Icosul 1

Venit-am pe lume prunc slab si neajutorat, dar Ingerul pazitor a intins aripi luminoase, ocrotind leaganul copilariei mele. Dragostea Ta straluceste de atunci peste toate cararile mele, in chip minunat calauzindu-ma catre lumina vesniciei. Cu slava s-a aratat, din prima zi si pana acum, darurile Proniei Tale cele imbelsugate. Iti multumesc si iti strig cu toti cei care te cunosc pe Tine:
Slava Tie, Celui ce m-ai chemat la viata,
Slava Tie, Celui ce mi-ai aratat frumusetea lumii,
Slava Tie, Celui ce ai deschis inaintea mea cerul si pamantul ca pe o carte a vesnicei intelepciuni,
Slava Tie, pentru vesnicia ce se arata in lumea cea vremelnica,
Slava Tie, pentru milele Tale cele aratate si cele ascunse,
Slava Tie, pentru fiecare suspinare in incercarile mele,
Slava Tie, pentru fiecare pas al vietii, pentru fiecare clipa de bucurie.
Slava Tie, Dumnezeule in veci!

Condacul al 2-lea

Doamne, ce bine e sa fii oaspetele zidirii Tale: vantul bine inmiresmat, muntii care tind spre cer, apele ca niste oglinzi nemarginite in care se rasfrang aurul razelor si curgerea lina a norilor. Intreaga fire sopteste tainic, toata e plina de mangaiere, pasarile si dobitoacele poarta pecetea iubirii Tale. Binecuvantat este pamantul cu frumusetea cea degrab trecatoare care desteapta dorul de vesnicul locas unde intru nestricacioasa frumusete se aude cantarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea

M-ai adus in viata aceasta ca intr-un rai preasfant. Am vazut cerul ca un potir albastru si adanc, in azurul caruia canta pasarile, am ascultat fosnetul linistitor al padurii si susurul dulce - glasuitor al apelor, m-am infruptat din roadele bine inmiresmate si dulci, ca si din mierea cea parfumata. Ce bine e la Tine pe pamant si cata bucurie sa fii oaspetele Tau!
Slava Tie, pentru praznicul vietii;
Slava Tie, pentru buna mireasma a lacramioarelor si a trandafirilor;
Slava Tie, pentru felurimea cea desfatata a roadelor si a seminelor;
Slava Tie, pentru stralucirea de giuvaer din roua diminetii;
Slava Tie, pentru surasul desteptarii scaldate in lumina;
Slava Tie, pentru frumusetea zidirii mainilor Tale;
Slava Tie, pentru viata veacului acesta, prevestitoare a celei ceresti;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 3-lea

Prin puterea Sfantului Duh imprastie mireasma orice floare, tainica adiere de parfum, gingasa alcatuire de culori, frumusetea Celui Mare intru cele smerite. Lauda si cinste Facatorului de viata Dumnezeu, Cel Care a incununat tarina cu aurul spicelor si cu azurul albastrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliti-va si-I cantati Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cat de minunat esti in sarbatoarea primaverii, cand se trezeste la viata toata faptura si noi strigam cu bucurie catre Tine: Tu esti Izvorul vietii, Tu esti Biruitorul mortii!
Mangaiate de lumina lunii si de cantecele privighetorilor stau vaile si codrii in vesminte de nunta. Intreaga lume e mireasa Ta si ca pe Mirele ei vesnic te asteapta. Daca iarba campului astfel o imbraci, pre noi, oare cum ne vei preschimba in veacul Invierii ce va sa fie? Cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor straluci?
Slava Tie, Celui ce ai scos dintru intunecimile pamantului felurite culori si gusturi si miresme;
Slava Tie, pentru zidirea cea primitoare si bogata in mangaiere;
Slava Tie, ca ne-ai inconjurat cu mii si mii de fapturi;
Slava Tie, pentru adancul intelepciunii Tale, care si-a pus pecetea peste intreaga lume;
Slava Tie, cu evlavie sarutam urmele pasilor Tai nevazuti;
Slava Tie, Celui ce ai aprins inaintea noastra lumina cea stralucitoare a vietii vesnice;
Slava Tie, pentru nadejdea vietii nestricacioase, nepieritoare, desavarsite;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 4-lea

Cu cata dulceata ii indestulezi pe cei ce se gandesc la Tine, ce Facator de viata este Cuvantul Tau cel Sfant! Mai placuta decat untdelemnul si mai dulce decat fagurii este impreuna - grairea cu Tine. Rugaciunea adusa Tie prinde viata si se inaripeaza: cu ce cutremur se umple sufletul si cat de marete si pline de talc par atunci viata si faptura toata! Unde nu esti Tu - acolo este pustiu. Unde esti Tu - acolo e bogatia sufletului, acolo se revarsa, ca un suvoi de apa vie, cantarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Cand se lasa inserarea pe pamant si se asterne linistea aducand vremea odihnei si a somnului obstesc, paletele stralucitoare inchipuite de norii poleiti cu aurul amurgului imi par a fi camara Ta. Foc si porfira, aur si azur graiesc proorocind despre frumusetea negraita a cerestilor Tale salasuri si cu glas de praznuire striga:
Slava Tie, in ceasul tihnit al inserarii,
Slava Tie, Celui ce ai revarsat asupra lumii adanca pace,
Slava Tie, pentru raza de ramas bun a soarelui care apune,
Slava Tie, pentru darul somnului odihnitor,
Slava Tie, pentru bunatatea vadita in intuneric, prin lumina pe care o tesi in inimile noastre,
Slava Tie, pentru rugaciunile smerite ale sufletului pazit de inger,

Slava Tie, pentru desteptarea fagaduita in bucuria vesnicei zile neinserate,
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 5-lea

Nu sunt cumplite viforele vietii pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau. Imprejur-vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie; iar sufletul lui e PACE si LUMINA: acolo e HRISTOS! Si inima canta: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Vad cerul Tau stralucitor de stele. O, cat esti de bogat si cate lumini ai! Prin razele indepartatilor luminatori ma priveste vesnicia; Sunt asa mic si neinsemnat, dar cu mine este Domnul si pretutindeni sunt pazit de dreapta Lui cea iubitoare.
Slava Tie, pentru necontenita Ta purtare de grija;
Slava Tie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus in cale;
Slava Tie, pentru dragostea rudelor, pentru daruirea prietenilor;
Slava Tie, pentru blandetea dobitoacelor care-mi slujesc;
Slava Tie, pentru clipele luminoase ale vietii mele ;
Slava Tie, pentru bucuriile limpezi ale inimii;
Slava Tie, pentru fericirea de-a trai, de-a ma nevoi si de-a contempla;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!
 Condacul al 6-lea 
Cat esti de maret si de apropiat intru cumplita suflare a furtunii, cum se vadeste atotputernicia mainilor Tale in serpuirea fulgerelor orbitoare: minunata este maretia Ta. Glasul Domnului peste campii si in fosnetul codrilor, glasul Domnului in purcederea tunetelor si ploii, glasul Domnului peste ape multe. Laudat fii in vuietul muntilor care scuipa foc. Tu scuturi pamantul ca pe un vesmant; Tu inalti pana la cer valurile marii. Lauda Tie, Celui ce ai smerit trufia omeneasca, facand sa se inalte strigat de pocainta: Aliluia!


Icosul al 6-lea

Ca fulgerul cand lumineaza camarile ospatului si dupa el par jalnice toate facliile, asa ai stralucit si tu in sufletul meu, fara de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar dupa lumina ta de fulger, ce palide, intunecate si firave pareau aceste bucurii... Sufletul meu nazuieste spre Tine!
Slava Tie, culme a celor mai inalte visuri omenesti;
Slava Tie, pentru setea noastra nepotolita dupa impartasirea cu Dumenezeu;
Slava Tie, Celui ce ai aprins in noi un dor mai mare de cele ceresti decat de cele pamantesti;
Slava Tie, Celui ce faci din noi fii ai luminii invesmantandu-ne cu cele mai gingase raze ale Tale;
Slava Tie, Celui ce ai zdrobit puterea duhurilor intunericului si ai sortit tot raul nimicirii;
Slava Tie, pentru descoperirile Tale;
Slava Tie, pentru fericirea de a Te simti si a vietui cu Tine;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 7-lea

In sanul minunatei simfonii care ne infasoara cu bogatele ei armonii se face auzita chemarea Ta. Tu ne descoperi pridvorul Imparatiei ce va sa fie in dulceata cantarilor, in minunatele acorduri ale suntetelor, in simtirea inalta din glasuirea lor, in stralucirea lucrarii artistului. Orice adevarata frumusete ne poarta sufletul spre Tine, ca o puternica chemare, facandu-ne sa inaltam cu glas de sarbatoare cantarea: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Cu pogorirea Sfantului Duh, Tu luminezi si faci sa rodeasca arta pictorilor, inspiratia poetilor, gandirea savantilor. Cu puterea cunoasterii de sus patrund ei legile Tale, luminandu-le adancul intelepciunii Tale de Ziditor. Lucrarile lor si fara de voie Te marturisesc: O, cat de mare esti in operele lor, cat esti de mare in omul pe care Tu l-ai facut!
Slava Tie, Celui ce Ti-ai aratat puterea in legile ce carmuiesc zidirea;
Slava tie, ca toata faptura e plina de legile pe care i le-ai randuit;
Slava Tie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tau;
Slava Tie, pentru ceea ce cu intelepciune ne-ai ascuns;
Slava Tie, pentru geniul mintii omenesti;
Slava Tie, pentru puterea de-a lucra cele de folos;
Slava Tie, pentru limbile de foc ale inspiratiei;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 8-lea

Cat de apropiat esti de noi in ziua bolii! Tu Insuti cercetezi pe cei bolnavi, Tu Insuti te apleci spre patul celui suferind. Si inima lui sta de vorba cu Tine. Tu luminezi sufletul cu pace in vremuri grele, de patimiri si scarbe, Tu trimiti ajutor neasteptat. Tu mangai, Tu cercetezi cu dragoste si mantui, Tie iti inaltam cantare: Aliluia!

Icosul al-8 lea

Cand, prunc fiind, Te-am chemat cu intelegere pentru prima oara, mi-ai implinit rugaciunea si mi-ai adumbrit sufletul cu pacea harului Tau. Atunci am inteles ca Tu esti bun si fericiti sunt cei care alearga la Tine. Am inceput a Te chema din ce in ce mai des, iar acum strig:
Slava Tie, Celui ce plinesti cererea pentru cele bune,
Slava Tie, Celui ce veghezi necontenit asupra mea,
Slava Tie, Celui ce tamaduiesti neputintele si scarbele pentru trecerea vindecatoare a timpului,
Slava Tie, Celui ce sigur stii sa ingadui sa fim prigoniti pe nedrept,
Slava Tie, Celui prin Care nici o pierdere nu e de neinlocuit si tuturor le daruiesti viata de veci,
Slava Tie, Celui ce faci nepieritor tot lucurul cel inalt si bun,
Slava Tie, Celui ce ne-ai fagaduit reintalnirea cea dorita cu cei de aproape ai nostri adormiti intru nadejdea Invierii,
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 9-lea

De ce zambeste tainic toata faptura in zilele de praznic? De ce atunci se revarsa in inima o minunata usurare, fara asemanare cu cele si insusi vazduhul devine altar si biserica purtatoare de lumina? E adierea harului Tau, e stralucirea Taborului, cerul si pamantul canta atunci lauda: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cand m-ai insuflat spre a sluji aproapelui, luminandu-mi sufletul cu umilinta, atunci una din razele Tale nenumarate a cazut asupra inimii mele, si ea s-a facut purtatoare de lumina, fier in vapaie: am privit chipul Tau tainic si neapropiat.
Slava Tie, Celui ce ai preschimbat viata noastra cu faptele bunatatii;
Slava Tie, Celui ce ai pecetluit cu negraita dulceata fiecare din poruncile Tale;
Slava Tie, Celui ce Te salasluiesti in chip nevazut acolo unde adie buna mireasma a milostivirii;
Slava Tie, Celui ce ne-ai trimis nereusite si scarbe , ca sa ne intoarcem ochii spre suferinta celorlalti;
Slava Tie, Celui ce ai pus mare rasplata in insasi fapta buna;
Slava Tie, Celui ce primesti avantul spre cele inalte;
Slava Tie, Celui ce invalui cu iubirea mai presus de toate;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 10-lea

Un lucru prefacut in pulbere nu se alcatuieste iara din aceasta, dar Tu invii pe cei a caror constiinta s-a stins si intorci la frumusetea cea dintai sufletele ce o pierdusera fara nadejdea de a o mai dobandi. Cu TINE nimic nu e cu neputinta de indreptat. Tu esti cu totul DRAGOSTE. Tu esti Cel ce pe toate le zidesti si Cel ce iarasi dai VIATA.
Pe Tine te laudam cantand: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Dumnezeul meu, Cel ce cunosti caderea ingerului trufas al zorilor, mantuieste-ma cu harul Tau, nu ma lasa sa ma indepartez si sa ma indoiesc de Tine. Ascute auzul meu, ca sa aud in toate clipele vietii mele glasul Tau tainic si sa-ti strig, iubitorule de oameni:
Slava Tie, pentru minunatele potriviri de intamplari pe care le-a randuit pronia Ta;
Slava Tie, pentru presimtirile daruite de har;
Slava Tie, pentru povetele glasului tainic;
Slava Tie, pentru descoperirile din vis si din trezie ale cuviosilor Tai;
Slava Tie, Celui ce zadarnicesti planurile nefolositoare;
Slava Tie, Celui ce ne trezesti prin suferinte din betia patimilor;
Slava Tie, Celui ce smeresti spre mantuire trufia inimii;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 11-lea

Prin lantul de gheata al veacurilor simt suflul fierbinte al dumnezeirii Tale si dragostea Ta de oameni. Tu esti aproape, sorocul vremurilor se apropie. Vad Crucea Ta: ai indurat-o pentru mine. In pulbere se asterne duhul meu inaintea Sfintei Cruci: aici e biruinta iubirii si a mantuirii, aici nu inceteaza in veci lauda: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Fericit cel care va cina in Imparatia ta, insa Tu m-ai impartasit inca de pe pamant cu aceasta fericire, de fiecare data cand mi-ai intins cu dreapta Ta dumnezeiasca Trupul si Sangele Tau, iar eu, mult pacatosul, am primit Sfintele Taine si am simtit iubirea Ta cea negraita si mai presus de fire.
Slava Tie, pentru puterea harului Tau cel necuprins si de viata facator;
Slava Tie, Celui ce ai inaltat Biserica Ta ca adapost lumii ostenite;
Slava Tie, Celui ce ne-ai nascut a doua oara prin apele cele de viata facatoare ale Botezului;
Slava Tie, caci Tu intorci celor ce se pocaiesc neprihanirea crinilor;
Slava Tie, adanc nesecat al iertarii;
Slava Tie, pentru paharul vietii si pentru painea bucuriei vesnice;
Slava Tie, Celui ce ne-ai ridicat spre cer;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 12-lea

De multe ori am privit cum se rasfrangea Slava Ta pe chipurile celor raposati. Cum straluceau de nepamanteasca frumusete si bucurie, cat de nematerialnice pareau trasaturile lor: cu adevarat era praznicul fericirii si al odihnei in sfarsit atinse; tacerea lor striga spre Tine. In ceasul sfarsitului lumineaza si sufletul meu, cel care striga: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ce inseamna laudele mele inaintea Ta ! Eu nu am auzit cantarea heruvimilor - aceasta este partea sufletelor inalte - dar stiu cum te slaveste firea. Am privit iarna cum, sub tacerea lunii, intreg pamantul iti aduce tihnita rugaciune, invesmantat in haina alba, stralucind de nestematele zapezii. Am vazut cum se bucura de Tine soarele care rasare si-am auzit corurile pasarilor slavoslovind. Am auzit cum fosnesc codrii, canta vanturile si apele susura cu taina despre Tine, am auzit cum Te propovaduiesc cetele luminatorilor prin miscarea pe care le-ai randuit-o, cu intelepciune pe nesfarsitele intinderi.
Ce e lauda mea ! Firea este ascultatoare, iar eu nu sunt. Atata cat traiesc si vad dragostea Ta, ravnesc sa-Ti multumesc, sa ma rog Tie si sa strig:
Slava Tie, Celui ce ne-ai aratat lumina,
Slava Tie, Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adanca, nemasurata si dumnezeiasca,
Slava Tie, Celui ce ne umbresti cu lumina, cu cetele sfintilor si ingerilor Tai,
Slava Tie, Preasfantule Parinte, Care ne-ai chemat sa dobandim Imparatia Ta,
Slava Tie, Duhule Sfinte, Soare De-Viata-Facator al veacului ce va sa vina;
Slava Tie, Fiule al lui Dumnezeu, incepatura a mantuirii noastre;
Slava Tie, pentru toate, Treime Dumnezeiasca si Preabuna;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 13-lea

O, Preabuna si De-Viata-Facatoare Treime, primeste multumire pentru toate milele Tale si ne arata vrednici de binefacerile Tale ca, inmultind talantii care ne-au fost incredintati, sa intram in vesnica bucurie a Domnului nostru cantand cantare de biruinta: Aliluia !
 Acest Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice Icosul 1: Venit-am pe lume... si Condacul 1: Imparate al veacurilor...
Si se face otpustul.