March 22, 2013

Scrisoare pentru fiica mea


Preluat de aici

Dragă Anais,

     Îţi scriu pentru mine mai mult, nu pentru tine şi recunosc asta. Cum recunosc că te-am născut pentru mine, nu pentru tine. E un gest profund egoist să aduci pe cineva pe lume şi cum ajunge el să fie răstălmăcit în culmea altruismului, eu încă nu pricep.

     Astăzi faci 8 ani, eşti aproape om mare, poţi desena o căprioară (ceea ce eu nu pot), poţi cânta Scales and arpegios, din Aristocats (ceea ce eu iarăşi nu pot), poţi tăvăli un prichindel mai fraier ca tine la judo (nici nu se pune problema să fiu în stare de asta), aşa că o să pricepi de ce trebuie să facem un legământ, la care să ne uităm din an în an şi să-l completăm.

     Aşadar, trebuie să ştii următoarele despre mine şi tine.

     Te iubesc aşa cum îşi iubesc toţi părinţii normali copiii. Cu disperare şi fără margini, cu instincte de fiară amestecate în dulceaţă de trandafiri, până dincolo de orice limită, în cer şi pe pământ. E în firea lucrurilor să fie aşa, prin urmare să nu îmi permiţi niciodată să folosesc această dragoste ca reproş. Eu te iubesc pentru că vreau să te iubesc, tu n-ai nici un amestec în treaba asta.
     Îţi voi da puţine lucruri pentru că am puţine lucruri. Multe dintre ele nu vor fi materiale, pentru că, chiar dacă aş avea prea multe dintr-alea, nu mi-aş permite să te încarc cu gunoaiele trecerii mele prin lume. Voi avea însă grijă să îţi dau ce ai tu nevoie, nu ce cred eu că tu ai nevoie.
     Vei primi de la mine poveştile viselor mele, dorinţelor mele, călătoriilor mele. Dar ele (visele, dorinţele, călătoriile) vor rămâne la mine şi nu vor deveni ale tale pentru că adevărul adevărat este că atunci când te-ai născut, acum 8 ani, am încetat să mai fim aceeaşi creatură.
     Încerc să te ajut să fii independentă şi cu o relaţie corectă cu singurătatea şi prin urmare, cu tine însăţi. Cu fiecare minut în plus în care îmi eşti fiică eu te iubesc mai mult, aşa că uneori mi-aş dori să te leg cu cozile tale lungi de încheieturile mâinilor mele ca să fiu sigură că eşti lângă mine. Nu fac asta şi dacă vreodată o să o fac, trimite-mă la un doctor să mă caut pentru că înseamnă că mi-am pierdut bunul simţ.
     O să primeşti puţine sfaturi de la mine, pe alea pe care le ceri. Ştiu că eşti atât de inteligentă încât să-ţi faci propriile trasee în lumea asta, să-ţi desenezi propriile hărţi în viaţă. Uneori o să mă uit şi eu la ele, probabil cu admiraţie pentru cât de frumos ai pus liniile, pentru cât de minunat te reprezintă ele pe tine.
     Nu te sinchisi prea mult de cum i se pare “lumii” că ar trebui să fii şi nici eu n-o să dau prea multe parale pe asta. Dacă o să fii slabă, cineva va găsi mai interesant să fii grasă. Dacă vei avea un copil, de bunăseamă mai bine ar fi să faci zece. Dacă vei zbura pe lună, cineva te va dispreţui că n-ai ajuns pe Marte.  Priveşte-i şi pe oamenii ăştia cu bunăvoinţă pentru că eu îţi promit că te voi pune să faci puţine lucruri inutile, doar ca să fii în conformitate cu aşteptările celor din jur.
     Acum sunt mai deşteaptă decât tine, în câţiva ani asta se va schimba. Îndeasă-mi pe gât “experienţa de viaţă” dacă o scot la înaintare, ea nu face două parale pentru că e experienţa mea de viaţă, nu a ta, şi poate numai Iisus Hristos a avut experienţă de viaţă în sens universal, general valabil. Dacă tot e să o foloseşti pe-a cuiva, a lui sigur e mai demnă de urmat.
     N-am să mă sacrific pentru tine. Mi-aş da viaţa ca tu să trăieşti, adică fizic, ţi-aş dona inima mea dacă tu ai nevoie de ea, dar nu mă voi sacrifica pentru tine. Voi refuza să arunc pe geam dorinţele şi nevoile mele ca să mă angajez în cursa înarmării nucleare a mamelor perfecte care vor o medalie cu diamante de mamă. Vei mânca prânzuri reci dacă n-o să am vreme de unele calde, cine cu pizza de vis-à-vis, la Paris o să mergi cu mine să vezi muzee două zile şi eu cu tine la Disneyland numai o zi, o să faci tone de teme de capul tău (pentru că ai unul). Voi face ce voi putea face şi nu mai mult, astfel încât niciodată, dar niciodată, să nu-ţi pot spune frustrată şi amară “m-am sacrificat pentru tine”.
     Astăzi sunt 8 promisiuni, de la 8 ani. Un fel de cadou, de la mine pentru tine. La mulţi ani!

Pasii


Un om dupa ce moare ajunge in fata lui Dumnezeu si acesta ii propune sa revada impreuna intreaga viata.
Si deodata apare o imensa plaja pustie pe care se vedeau 2 randuri de urme de pasi.Omul foarte curios il intreaba pe Dumnezeu ce sunt acele urme.Dumnezeu ii explica ca un rand de urme sunt ale lui (omului) si celelalte sunt ale sale pentru ca a stat mereu langa el si a vegheat asupra lui.
Omul foarte multumit se uita din nou pe plaja pustie si observa un lucru ciudat. In momenetele cele mai grele ale vietii lui se vedea doar un singur rand de urme de pasi si foarte intrigat se intoarce catre Dumnezeu si ii spune:
Cum ai putut sa faci una ca asta ? Cum ai putut sa ma lasi singur chiar in momentele cele mai grele ale vietii mele ?
Dumnezeu i-a raspuns: Nu te-am lasat singur. In acele momente te-am tinut in brate.

Stelutele de mare


     Un om de afaceri plecat in vacanta se plimba intr-o zi pe plaja.De-a lungul plajei erau multe stelute de mare ce erau aduse de val si cu siguranta ar fi murit pentru ca nu se mai puteau intoarce in mare.

     Cu mirare, observa un baietel care aduna fiecare steluta si o arunca inapoi in apa. Omul de afaceri vrand sa-i dea o lectie de viata, se apropie de baietel si ii spuse:

     “M-am uitat la tine vazand ce faci si mi-am dat seama ca ai o inima buna si ca le vrei binele insa iti dai seama cate plaje sunt pe aici si cate stelute de mare mor in fiecare zi pe ele ? Nu crezi ca ar fi mai bine sa faci altceva in timpul pe care il pierzi salvandu-le ? Crezi ca salvand cateva stelute de mare conteaza ?”

     Baiatul se uita la om, se apleca si lua o steluta de jos pe care o arunca inapoi in ocean si-i spuse:

“Pentru asta conteaza!”

Povestea Fluturelui

     Intr-o zi intr-un cocon a aparut o mica gaura. 
     Un om, care trecea din intamplare prin preajma, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forta sa iasa prin aceasta gaura mica.
   Dupa multe incercari se parea ca fluturele a abandonat, si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si nu mai era in stare de nimic altceva. Atunci omul a decis sa ajute fluturele: a luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat. Insa corpul fluturelui era slab si anemic; aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau.
    Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa sa poata zbura.
     Acest lucru nu s-a intamplat! Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul sau slab si cu aripile chircite.
     Nu a putut zbura NICIODATA!
    Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta. Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie in viata.

Daca ni s-ar permite sa ne traim viata fara a intalni obstacole, am fi limitati.
Nu am putea fi atat de puternici cum suntem.
Nu am putea zbura NICIODATA!
Am cerut putere…
Si viata mi-a dat dificultati pentru a ma face puternic.
Am cerut intelepciune…
Si viata mi-a dat probleme ca sa le rezolv.
Am cerut prosperitate…
Si viata mi-a dat un creier si muschi pentru a munci.
Am cerut sa pot sa zbor…
Si viata mi-a dat obstacole de a le depasi.
Am cerut iubire..
Si viata mi-a dat oameni pe care sa ii ajut in problemele lor.
Am cerut favoruri…
Si viata mi-a dat potential.
Nu am primit nimic din ce am cerut…
Dar am primit tot ce aveam nevoie.

Traieste-ti viata fara frica, ataca toate obstacolele si demonstreaza ca le poti suporta!