Iertarea

Înţeleg că trebuie să am nişte relaţii cordiale cu omul care te-a jignit, dar comportamentul lui îmi revine în faţa ochilor şi orice sentiment cordial încremeneşte. Eu îmi spun: este bun , trebuie iertat. Dar sentimentele mele spun: este un ticălos şi un nemernic şi este imposibil de iubit. Ce să fac?

-  Haideţi să judecăm logic, am propus eu. În mijlocul nostru nu au existat niciodată persoane ideale şi nu vor exista . Dar noi toţi - cocoşaţi, surzi, orbi, handicapaţi fizic, sufleteşte sau spiritual - noi toţi suntem predestinaţi să ajungem la Dumnezeu. Astăzi nu ştim ceva - mâine vom învăţa.
    Acela care v-a înjosit astăzi, în drumul său va deveni oricum Divin. Iar în plan uman el va fi mai bun, dacă nu astăzi, atunci mâine, dacă nu mâine, atunci peste o lună. Corpul îşi încetează evoluţia şi se descompune. Dar evoluţia planurilor interioare continuă. Astfel priviţi omul ca pe un copil care astăzi nu ştie să iubească, dar peste un anumit timp va învăţa. Şi cel mai bun lucru îl constituie educarea lui, pe care o începeţi prin propria schimbare; căci schimbându-ne pe noi înşine, schimbăm lumea din jurul nostru şi pe aceia care stau alături de noi. întrucât procesul de educare prin propria schimbare este destul de îndelungat, noi putem include un al doilea aspect al educaţiei. Adică să ajutăm celălalt om în evoluţia sa: pe alocuri iertându-l, pe alocuri strunindu-l.
    Procesul de educare al altui om, adică de schimbare a lui, este direct legat de propria noastră schimbare.

    Acum pentru mine noţiunea de iertare arată astfel:

-  acceptarea  şi   recunoaşterea  voinţei   Divine  în  cele petrecute;
-  păstrarea iubirii faţă de persoana care v-a jignit sau mai precis: prin intermediul căreia vi s-a dat purificarea;
- disponibilitatea de a vă schimba pe dumneavoastră înşivă şi de a ajuta altă persoană să se schimbe în mod benefic.
    Doresc să subliniez încă o dată: noi ne supărăm pe acea persoană de la care aşteptăm ceva. Cu cât aştept mai multe de la o persoană, cu atât mai puternică va fi depresia şi supărarea mea dacă nu primesc ce doresc. A aştepta ceva înseamnă dependenţă. Cu cât depindem mai mult de fericirea umană, cu atât mai puţină iubire va exista în noi şi va fi mai multă supărare şi boală. Deci, cu cât pretenţiile şi aşteptările vă sunt mai mici, cu cât pretindeţi mai puţin, cu atât mai repede se transformă soţul dumneavoastră dintr-un vânzător de la care cereţi ceva pentru  că l-aţi  plătit, într-un copil de  la care dumneavoastră nu aşteptaţi nimic, înţelegând că înapoierea iubirii, grijii şi preocupării constituie deja o fericire imensă. Şi atunci în orice durere pe care v-o provoacă veţi vedea nu ticăloşia lui, ci propria dumneavoastră imperfecţiune.
    Şi atunci orice durere ne va împinge nu către distrugere, adică spre judecare, supărare, răzbunare ci spre creare, iubire, iertare şi propria schimbare.

P.S. A ierta pe celălalt înseamnă să păstrezi nu numai iubirea faţă de el, dar şi faţă de tine însuţi. Atâta timp cât suntem robii fericirii umane, noi trebuie să călcăm în picioare pe cineva - fie pe alţii, fie pe noi înşine.

© Lazarev - Cartea a 8-a - Dialoguri

S.N. Lazarev - Anexa Video La Cartea 11

Va rog sa va linistiti emotional inainte de a va uita la acest material video. Eliminati orice suparare si pretentie de la oameni sau destin.

Reflexia subconstientului in viata

Se poate să lucrezi cu sine însuţi în metrou, în autobuz, etc?

    Este mai uşor să te rogi în timpul postului, izolându-te atât cu trupul cât şi cu sufletul. Dacă nu sunteţi irascibil şi nu aveţi pretenţii când vă calcă cineva pe picior, când vă împinge sau vă umileşte în transportul în comun, puteţi să vă rugaţi.
    Am citit cândva despre boala lui Confucius. Discipolii îi spuneau: „Roagă-te şi îţi va fi mai bine." Confucius a ridicat din umeri şi a răspuns: „Mă rog tot timpul." În principiu, rugăciunea în transportul în comun poate să depindă de atitudinea indulgentă faţă de oameni şi situaţii care vă deranjează. Din punctul meu de vedere, principalul este să nu-ţi pierzi iubirea faţă de oamenii care nu vă plac şi să încercaţi să-i reeducaţi ţinând seama de faptul că educaţia unui alt om începe cu autoeducaţia.
    Dacă nu vă place situaţia, trebuie, de asemenea, s-o iubiţi, iar aceasta nu exclude acţiunile de schimbare a ei. Şi, iarăşi, nu trebuie să uitaţi, cauza oricărei situaţii se ascunde în starea noastră emoţională de profunzime care interacţionează cu aceasta. Tot ce se întâmplă în jurul unui om la cel mai profund nivel corespunde în totalitate cu starea lui emoţională, în jurul nostru nu poate să se întâmple nimic agresiv dacă în sufletul nostru nu există agresivitate. Sufletul care a uitat de Dumnezeu şi a pierdut iubirea se îndreaptă, în mod automat, spre zgârcenie, invidie, gelozie şi poate să comită în viitor crime împotriva iubirii şi a oamenilor. În jurul omului încep a se produce evenimente neplăcute şi el neînţelegând că aceste evenimente sunt generate de sufletul şi subconştientul său începe a se supăra, condamna şi a urî, amplificând în continuare problemele sale. Dacă cineva v-a îmbrâncit sau v-a jignit înseamnă că sufletului dumneavoastră nu-i ajunge puterea să iubească şi vi se aminteşte de acest lucru. Acceptaţi ce vi se întâmplă şi zâmbiţi în interiorul dumneavoastră.

S.N. Lazarev - materiale video

Câteva materiale video cu S.N. Lazarev în care explică unele lucruri foarte utile, consider eu. Va rog sa va linistiti emotional inainte de a va uita la acest material video. Eliminati orice suparare si pretentie de la oameni sau destin.
Vă rog să nu vă supăraţi dacă nu vă convin ideile dânsului.

Subconstientul (extras):

Anexa video la cartea 11

Schimbarea Celorlalti Incepe Cu Schimbarea Noastra:

Progres In Planul Logicii Divine:

Ce este Karma

Prin karma (sanscrită: कर्म, karman, pali: kamma - efect, faptă) este înțeles un concept filosofic-religios, prin care fiecare acțiune - fizică sau spirituală - are în mod inevitabil o urmare. Aceasta nu se manifestă neapărat în actuala viață.

"Karma" înseamnă acțiune. Pentru a înțelege mai bine conceptul de karma, Swami Vivekananda în cartea sa, "Raja Yoga", folosește exemplul unei pietre aruncată în vid (unde forța gravitațională a planetelor nu există). Orice piatră arunci în acest mediu se va întoarce în cele din urmă la tine, cu un moment (masă x viteză) egal cu cel care l-ai folosit pentru a o arunca. În același fel, orice acțiune se întoarce în cele din urmă, egal și in aceeași formă, la cel care a inițiat-o.

De ce nu este acest concept evident pentru noi toți? Explicația yoginilor himalaieni este: "pentru că uităm". Uneori, efectul acțiunilor din trecut se manifestă la un moment ulterior în aceeași viață, alteori se actualizeaza doar într-o viață viitoare, când condițiile sunt propice. Chiar când se manifestă în viața actuală, noi am uitat de mult acțiunea respectivă. Și nici nu putem vedea întotdeauna legătura, pentru ca ea nu este doar la nivelul fizic, material. Căile "Domnului" nu sunt întotdeauna ușor de înțeles. Este nevoie de o adâncă profunzime spirituală.

Chiar mai dificil este să poți vedea conexiunea cu o faptă dintr-o viață anterioară, mai ales când cei mai mulți dintre noi ne întrebam încă dacă așa ceva chiar există.

Karma nu înseamna neapărat ceva rău, și nu are decât o legătură extrem de vagă cu ideea creștină de "păcat". Nu este o pedeapsă. Este pur și simplu legea firii, unde ceea ce semeni, aia culegi. Faptele bune se vor întoarce cândva la tine, la fel ca și cele negative, nu neaparat ca manifestare identica, ci ca reflexie a legii universului cu care are legatura fapta. Depinde ce proiectezi în viață, în fiecare moment.

© Wiki & Me

IUBIRE ŞI MORALĂ

    Când mi se adresează un pacient, îl întreb ce probleme are. El şi le expune. Confrunt cele auzite cu ceea ce văd şi, astfel, dialogul demarează. Iată-mă examinând câmpul bărbatului care stă în faţa mea. După toate semnele, acesta, în existenţa sa anterioară, şi-a ucis din gelozie soţia. Prin urmare, în actuala sa viaţă este periculos să aibă familie şi, în genere, să întreţină relaţii de durată cu femeile. Deasupra capului acestuia însă observ sufletul unui copil. Acesta are puţine şanse să vadă lumina zilei: ori nu va fi conceput, ori va muri. în actuala existenţă, moralitatea şi idealurile reprezintă, pentru pacientul meu, valori absolute. Noţiunea de „gelozie" ascunde nu atât un instinct posesiv, care s-ar traduce prin teama de a rupe legăturile, cât o frică de a pierde idealurile, moralitatea, visurile şi speranţele. Astfel, bărbatul şi-a ucis soţia nu atât pentru faptul de a fi rupt relaţiile cu el, cât pentru că ea jignise, în ochii lui, moralitatea şi concepţia pe care o avea el despre onestitate.
    Judecând după configuraţia karmică, acestui om nu i se va permite, în actuala existenţă, să întemeieze o familie, cu toate acestea, el trebuie să aibă copii. Însă, dacă moralitatea şi idealurile vor fi puse mai presus decât iubirea, el se va alege, cel mai probabil, cu un cancer la prostată. Iar procesul a şi început. Ceea ce înseamnă că, încă de pe acum, el nu reuşeşte să treacă de această probă.
Bărbatul masiv din faţa mea mă priveşte, în spatele ochelarilor i se citeşte aşteptarea.
— În următorii doi ani e posibil să aveţi mari probleme de sănătate - îi spun. Ar trebui să aveţi un copil, dumneavoastră însă vă opuneţi.
— Nu pot avea un copil - răspunde el. Sunt preot catolic, ne este interzis să avem familie.
— Într-adevăr, nu se poate să aveţi o familie, cu toate acestea, trebuie să aveţi copii.
— Dar este imoral.
— Desigur - am căzut de acord. Aceasta se opune moralei, dar nu se opune iubirii şi legilor supreme ale Universului.
— Bine, şi dacă mă voi strădui să fiu corect şi moral, ce se va întâmpla atunci?
— O să fiţi moral, însă nu şi corect, asta în primul rând. în al doilea rând, o să vă alegeţi cu un cancer şi va fi un mare noroc dacă nu se va declanşa de la bun început un amplu proces de metastazare.
— Reiese că vă opuneţi moralităţii?
— Nici vorbă. Am fost mereu de partea moralităţii şi, în felul acesta, mă îndreptam spre moarte, fără a fi conştient de acest fapt. Simţeam, deseori, cum se ridică în sufletul meu valuri de cruzime, dar nu înţelegeam de unde vin. Mă consideram vicios dintru început şi, de multe ori, am vrut să-mi pun capăt zilelor, fiindcă nu vedeam schimbări în bine. De fapt, nu eu, ci sistemul meu de valori era viciat, însă lucrul acesta 1-am înţeles mult mai târziu.
Bărbatul cade pe gânduri şi priveşte tăcut prin geam.
— Spuneţi-mi, există vreo încălcare a legilor divine în activitatea mea de preot?
— Da, dumneavoastră schilodiţi sufletele oamenilor.
— De ce?
— Pentru că-i învăţaţi să fie, în primul rând, morali.
— Dar ce-ar trebui să-i învăţ?
— Oamenii trebuie învăţaţi să iubească. Când moralitatea merge înaintea iubirii, avem deja de-a face cu inchiziţia. Moralitatea şi spiritualitatea se cer predicate, subliniindu-se însă că ele vor fi mereu pe locul doi, iar atunci când se vor ciocni cu iubirea, vor trebui de fiecare dată să cedeze.
Cu cât mai riguros îşi orientează preotul enoriaşii către idealuri, moralitate şi cinste, cu atât mai mult li se aseamănă el celor pe care Hristos i-a numit învăţători de lege, cărturari şi farisei. Aceasta perverteşte sufletele enoriaşilor şi, fără a băga de seamă, ei devin tot mai neîndurători.
— Îmi puteţi explica - îl întreb - o frază rostită de Hristos: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia Cerurilor"?
— Biserica o explică în felul următor: când omul are mai puţine necesităţi pământeşti şi spirituale, el este mai aproape de Dumnezeu - răspunde preotul.
— Haideţi să nu umblăm cu cioara vopsită - zic eu. Cel sărac cu duhul, adică cel lipsit de spiritualitate, este, de fapt, ticălosul, nemernicul şi trădătorul, este obtuzul, stupidul şi cel de judecă strâmb. Tuturor acestora le lipsesc valorile spirituale, cu toate acestea, sentimentul iubirii le este mai apropiat şi mai pe înţeles decât celor inteligenţi, morali şi cinstiţi, dar care au făcut din inteligenţă, etică şi moralitate un scop în sine, iar valorile spirituale le-au pus mai presus decât iubirea. Ştiţi care este unul dintre cele mai minunate cântece de dragoste din lume? - l-am întrebat pe preot. Acesta ridică din umeri.
— Păi, sunt multe din astea.
— Este un cântec de-al lui Vladimir Vîsoţki(Vîsoţki, Vladimir Semionovici (1938-1980) - actor, poet şi cântăreţ rus. Cântece care se înscriu în tradiţia romanţei ruse orăşeneşti. Versuri lirice, în care comicul burlesc şi verva satirică se împletesc cu ironia amară şi cu un tragism sfâşietor.) îi zic.
— Acum îmi amintesc - îmi ia el vorba din gură şi recită: „Voi aşterne iubitelor lunci, să răsune aievea şi-n vis: eu respir, prin urmare iubesc, iar iubind, înţeleg că exist."
— Frumos cântec - am căzut de acord - dar există unul şi mai bun.
Preotul îmi aruncă o privire întrebătoare.
"— Stai, fraiere, nu vezi că e o zoaie,
C-un ochi umflat şi strâmbă la ţurloaie?
Stai, fraiere, nu ştii că-i turnătoare?
—    Mă doare-n cot, o vreau mai tare!"
Când sentimentele nu depind nici de parametrii fizici, nici de cei spirituali, atunci avem de-a face cu iubirea.
Din nou s-a aşternut tăcerea, în timp ce schiţez ceva pe foaia de hârtie din faţa mea, bărbatul încearcă să digere ceea ce a fost spus. Apoi întreabă:
— Aşadar, afirmaţi că-mi este scris să am un copil? - El şovăie. Există, de fapt, o femeie, pentru care simt o afecţiune puternică. Am socotit că nu am dreptul să cedez în faţa acestui sentiment.
— În viaţa anterioară, dumneavoastră nu aţi reuşit să treceţi de această încercare, de aceea v-a fost dată din nou. Dar, întrucât moralitatea este pentru dumneavoastră mai importantă decât iubirea, nu aţi avut cum să treceţi de această probă.
— Atunci ce ziceţi de Apostolii care şi-au părăsit soţiile pentru a-1 urma pe Hristos? - întreabă preotul.
— Aceştia şi-au părăsit nu numai soţiile, ci şi copiii, căci, vedeţi dumneavoastră, copii ei au apucat să facă. Şi, dacă tot veni vorba, ei s-au lăsat călăuziţi de iubire, şi nu de moralitate. Iar venirea lui Hristos a avut ca scop să arate lumii că spiritualitatea nu poate fi mai presus de iubire.
— Am să vă pun o ultimă întrebare - zice el. Oferiţi-mi măcar o dovadă palpabilă că reîncarnarea există.
— Există o mulţime de dovezi indirecte - îi răspund. Bine, atunci daţi-mi măcar o mărturie sigură că Dumnezeu există. Se aşterne tăcerea.
— Să ştiţi că ştiinţa şi religia nu se mai războiesc între ele -reiau eu discuţia - dimpotrivă, în căutarea adevărului, ele încep să se susţină reciproc. Sunt de părere că, pentru ştiinţa oficială, noţiunea de „Dumnezeu" şi cea de „reîncarnare" vor deveni o realitate, şi asta în foarte scurt timp.
— Nu mă pot abţine să vă mai pun o întrebare - zice bărbatul. Spuneţi-mi dar, sufletul este nemuritor?
— Păi, dacă e să ne gândim logic - îi răspund - afirmaţia că sufletul ar fi nemuritor este o blasfemie.
Observ nedumerirea din ochii preotului şi-mi duc mai departe gândul.
— Din punctul meu de vedere, este o mare eroare să credem că mai există şi altceva veşnic în afară de Dumnezeu. Dumnezeu există în fiecare dintre noi. Veşnicia este imuabilă, în sufletul fiecăruia dintre noi există ceva ce rămâne neschimbat, ceva ce este veşnic: Dumnezeu şi Iubirea. Acolo, ceea ce numim noi „spaţiu", „timp" şi „materie" nu se diferenţiază. Insă tot ceea ce este supus schimbării nu poate fi veşnic. Sufletul omului se schimbă nu numai în decursul vieţii. Deseori văd în plan subtil cum are loc formarea sufletului viitorului copil, atunci când un bărbat şi o femeie se iubesc. Cu cât mai puţine contacte sexuale au loc, cu atât mai activă este dezvoltarea acestui suflet. Acest proces de formare poate dura 1,2,3 vieţi, poate chiar mai mult. Se întâmplă uneori ca bărbatul şi femeia să se întâlnească şi, fără să-şi dea seama, să se rănească reciproc în toate valorile umane, astfel încât o relaţie sexuală între ei este de neconceput, între timp însă iubirea şi chinul lor modelează sufletul copilului, care li se va naşte peste două sau trei vieţi. Iar ei nici măcar nu bănuiesc că idila lor trecătoare sau lunga poveste de dragoste reprezintă, de fapt, căsătoria lor spirituală, care va mai dura câteva vieţi, până ce o fiinţă armonioasă va putea veni pe lume. Sufletul omului trăieşte 1000-1100 de vieţi. Apoi el se distruge şi se creează din nou. în final, toate sufletele îşi pierd caracteristicile proprii, individuale şi se întorc la Dumnezeu şi devin una cu Dumnezeu, care este, deopotrivă, suprema personalitate şi supremul impersonal.

© Lazarev - Cartea a 4-a

Trăgând de coadă elefantul

Au fost odată şapte calugari orbi care erau prieteni şi-şi umpleau timpul discutând despre ceea ce se petrece în lume.

Într-o zi, ieşi la iveală problema „elefantului”. Niciunul dintre ei nu mai „văzuse” vreodată un elefant, aşa încât cerură să le fie adus un elefant pentru a afla cum arată. Unul îi atinse coastele, altul coada, altul trompa, altul un picior, altul o ureche etc. După aceea s-au întrunit pentru a discuta despre ceea ce au „văzut”.

-«Un elefant este ca un perete» – spuse cel care-i atinsese coastele.
-«Nu, este ca o funie», spuse un altul.
-«Este ca un şarpe piton» – spuse al patrulea.
-«Amândoi vă înşelaţi» – spuse al treilea – este ca o coloană care sprijină acoperişul.
-«Este ca o un evantai» – spuse cel care îi atinsese urechea.
Şi, tot aşa, au continuat să discute/certe la nesfârşit.

     Povestea asta am auzit-o anul trecut, de la un maestru Seichim foarte modest şi cu foarte mult bun simţ (şi foarte evoluat spiritual, din punctul meu de vedere).

    Câte discuţii nu ies din cauza acestei erori iniţiale: a te gândi că tu deţii tot adevărul. Adevărul absolut îl deţine doar Dumnezeu (pentru atei nu stiu ce sa spun despre asta... probabil adevarul absolut il detin ei... astept si alte sugestii...).Noi însă suntem creatorii propriului univers, iar lucrurile au semnificaţia pe care noi le-o atribuim. Cât ne creăm noi propriul univers şi cât ni-l creează alţii? Cât cunoaştem/descoperim şi cât doar asimilăm experienţele prin schemele noastre de gandire? (le integrăm în schemele noastre de gândire -> ca exemplu simplist: ce inseamnă moartea în diferite culturi/tradiţii? Pentru unii moartea înseamnă frică, durere, iad (mulţumim anumitor creştini pentru ideea asta :P ), pentru alţii înseamnă comuniunea cu Divinitatea, trecerea într-o treaptă superioară a existenţei, etc... (a se vedea si credinţe stramoşilor noştri, dacii, care la moartea cuiva dădeau pentrecere adevarată, se bucurau pentru el, iar noi bocim de ne rupem când unul dintre noi se duce în partea cealaltă - ma rog, poveste lungă şi foarte interesantă, voiam să dau exemplu doar de scheme diferite de gândire pe marginea aceluiaşi subiect))

Povestea asta se leagă foarte bine cred eu cu îndemnul lui Buddha:

Don't believe in anything simply because you heard it.
Do not believe in traditions because they have been handed down for many generations.
Do not believe in anything because it is spoken and rumored by many.
Do not believe in anything simply because it is found written in your religious books.
Do not believe in anything merely on the authority of your teachers and elders.
But after observation and analysis, you find that anything agrees with reason and is conducive to the good and benefit of one and all, then accept and live up to it. - © Buddha

Atasamentul de dorinte

    Am 35 de ani. Am crescut într-o familie de intelectuali cu o situaţie financiară bună. Am făcut o facultate. Nu m-am preocupat de carieră şi am vrut să mă mărit din dragoste. Dar acest lucru nu mi-a reuşit. Din diverse motive m-am despărţit de bărbaţi, neţinând cont că ei mă iubeau (conform spuselor lor). Cu doi ani în urmă am făcut o operaţie de mărire a sânilor. După aceasta viaţa mea s-a distrus definitiv. Mi-am pierdut serviciul, am rămas cu o grămadă de datorii şi m-am despărţit de bărbatul cu care trăiam. În afară de aceasta, operaţia a fost făcută greşit şi a trebuit să o iau de la capăt în ianuarie 2002. În ultima vreme am o depresie continuă, plâng des. Starea mea morală şi psihică se înrăutăţeşte mereu, am zăcut bolnavă mult timp iarna. Nu mă părăseşte sentimentul de disperare, pur şi simplu parcă mă învârt în cerc şi nu găsesc nici o ieşire. Evenimentele se repetă cu diverse persoane şi în perioade diferite şi nu pot înţelege cum să rup acest lanţ? Ce greşesc? Ajutaţi-mă să înţeleg cauzele crizei şi cum să mă ajut singură?

— Atunci când un bărbat se îndrăgosteşte de o femeie se subînţelege apariţia pe lume a unor copii. Ce înseamnă asta? - Cu cât creşte mai mult în sufletul femeii concentrarea asupra iubirii şi mai puţin asupra dorinţelor, cu atât e mai mare şansa de a apărea pe lume copii fericiţi şi acest lucru atrage bărbatul. Când senzualitatea creşte iar dorinţele se amplifică şi umbresc iubirea, atunci are loc o creştere a agresivităţii şi acest lucru sperie bărbaţii. Creşterea sexualităţii este foarte periculoasă în acest caz. Predilecţia femeii către sex o face agresivă şi pe copiii ei - bolnavi. Una dintre cauzele îmbolnăvirilor serioase la copii este următoarea. Să ne imaginăm că în subconştientul femeii este formată o puternică dependenţă de dorinţe - care putea veni din nişte vieţi trecute, putea fi transmisă de părinţi sau de soţul care până la căsătorie a fost foarte activ sexual, atent şi tandru înainte de concepere, iar în timpul sarcinii, brusc, s-a comportat cu totul diferit! La situaţia neplăcută care de fapt este o purificare şi salvare a copilului, femeia reacţionează supărându-se, condamnând şi invidiind. În sufletul copilului se strecoară o bombă cu efect întârziat şi trec câţiva ani după naşterea copilului. Femeia observă că soţul ei s-a răcit puternic faţă de ea în plan sexual. Ea nu înţelege că puternica scădere a sexualităţii soţului lucrează în sensul salvării copilului, scăzând dependenţa sa de dorinţe şi viaţă. Femeia intră într-o stare de depresie, supărare şi părere de rău.

     Situaţia continuă să se înrăutăţească. Femeia îşi găseşte un amant şi dacă comportamentul soţului este îndreptat intuitiv înspre salvarea copilului, atunci amantul va avea un singur scop - de a obţine o satisfacere maximă. Femeia capătă o desfătare sexuală imensă şi gândeşte: în sfârşit, Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile şi mi-a dat fericire. Iar după un anumit timp i se îmbolnăveşte şi îi moare copilul. Şi mai departe femeia are o deplină neîncredere în toate, devine depresivă. Iar peste câţiva ani medicii pun diagnosticul - cancer.

       Să ne întoarcem la subiect. Aveţi o sexualitate crescută şi dependenţă de dorinţă. Eu vă pun un diagnostic după scrisul dumneavoastră. În mod corespunzător, aveţi o agresiune crescută faţă de bărbaţi şi înseamnă că şi faţă de copii. Dumneavoastră faceţi cunoştinţă cu un bărbat şi la început sentimentul iubirii întunecă dorinţa iar apoi se desfăşoară treptat „volantul" senzualităţii. Şi de îndată ce dorinţa şi agresivitatea ating un nivel periculos, bărbatul vă părăseşte, înjosind involuntar dorinţele dumneavoastră. Prin comportamentul lor bărbaţii au lucrat la purificarea şi salvarea copiilor dumneavoastră. Atunci când aţi făcut operaţia, concentrarea dumneavoastră asupra senzualităţii şi dorinţelor a crescut de câteva ori. Starea viitorilor copii s-a înrăutăţit brusc. Înseamnă că şi amploarea purificării trebuia să crească de câteva ori. Ce trebuie să faceţi în această situaţie? În primul rând să păstraţi iubirea, adică să nu vă fie frică, să nu vă deprimaţi, să nu vă pară rău, să nu vă supăraţi pe dumneavoastră şi pe soartă. În al doilea rând, trebuie să acceptaţi în totalitate situaţia care s-a conturat. În al treilea rând, trebuie să ajutaţi natura, nu să vă luptaţi cu ea. O dietă severă, înfrânarea dorinţelor, eliminarea raporturilor sexuale, rugăciunea pentru urmaşi. În relaţia cu bărbaţii orientaţi-vă asupra prieteniei şi nu a aşternutului. Fiţi atentă: magazinele din Occident sunt pline ochi de lucruri frumoase, dar toţi se îmbracă ca nişte vagabonzi, de ce? Cu cât se ataşează mai mult Occidentul de dorinţe, cu atât sunt mai puţine femei frumoase şi cu atât există o dorinţă mai scăzută de a se îmbrăca frumos. încetaţi să vă arătaţi sexualitatea în vestimentaţie. Nu vă rujaţi strident buzele, nu vă fardaţi la ochi. Şi în nici un caz să nu vizionaţi filme porno. Încetişor şi constant începeţi să lucraţi asupra dumneavoastră şi să vă schimbaţi. Veţi avea succes.

© Lazarev - Cartea a 8-a

Cu cat esti mai sus

Cu cat esti mai sus, cu atat cazi mai tare.

Azi mi-a picat fisa :) Se refera la atasamente. Cu cat esti mai sus pe o anumita scara de valori de care te atasezi (materiale, intelectuale, spirituale) cu atat suferi mai tare atunci cand le pierzi datorita atasamentului tau exagerat fata de ele. Altii traiesc fericiti cu un venit de X $, dar s-ar putea ca Tiriac sa se sinucida daca isi pierde afacerile. Ganditi-va la Madalina Manole, la unii bancheri care au numarat etajele de sus in jos dupa cate un faliment, etc...
Noi ii consideram pe calugari niste nebuni fiindca noi am innebuni daca am trai ca ei, daca am ramane fara toate bunurile de care ne-am atasat, etc... Si nu doar bunuri, unii se sinucid cand pied iubirea cuiva, altii se sinucid cand pierd aprecierea a ceva (M.Manole), altii se sinucid cand pierd facilitatile materiale cu care erau obisnuiti, etc...
Desigur, vorbesc de un atasament exagerat... Toti ne consideram crestini, bla-bla, dar asta e asa... un fel de plan de back-up, ca si cum Doamne-Doamne ar fi gestionarul de la magazinul de pe colt.

(despre cum au reusit sa denatureze dragii nostri popi crestinismul, punand accentul pe Iad si pedeapsa in loc sa puna accentul pe "Dumnezeu este iubire" si sa apropie inima enoriasilor de iubirea divina...vom povesti intr-un alt episod)

Ganduri scrise repede... sa nu le uit :)

O fi fost lovit Icar de mandrie cand a prins viteza spre Soare?... Daca da, putem spune ca mitul e mai actual ca oricand.
------------------------------
Relatie = Iubire + Pasiune + Prietenie unde:
Pasiune = atractie sexuala
Prietenie = capacitatea de a comunica si a-i fi alaturi celuilalt judecandu-l cat mai putin
Iubire = capacitatea de a contopi in celalalt, de a disparea totul si a simti explozia bucuriei eliberata de judecata

In zilele noastre cand se stabileste o relatie se incepe cu Pasiunea, se considera ca se atinge Iubirea si (uneori) se ajunge si la Prietenie. Problema e ca atunci cand nu e Prietenie, nu e comunicare, sunt multe asteptari si tendinta de a-l judeca pe celalalt exclusiv prin prisma asteptarilor noastre. Si asa nu se mai atinge Iubirea, ramane doar Pasiunea. Care se stinge odata cu relatia. Poate n-ar mai trebui sa ne simtim ofensati cand se considera ca avem doar relatii socio-sexuale, fiindca oricum suntem prea egoisti pentru a fi prieteni.
------------------------------

Valeriu Popa

Mai multe despre el, inclusiv remedii naturiste aflati aici: http://www.valeriu-popa.santamia.ro/