Iubirea pierduta care devoreaza

Stau într-un mic cabinet pe Jo-street şi discut cu o nouă pacientă.

—    Peste câtva timp asupra dumneavoastră poate să se abată o mare nenorocire;  plus bolile, îi explic eu, ei.  La dumneavoastră acţionează acum un uriaş program de autodistrugere. Nu aţi trecut încercările şi aţi refuzat purificarea dată de Dumnezeu.

—    Ştiţi - îmi spune femeia - niciodată în viaţă nu am avut un sentiment puternic de iubire pentru cineva. Cu câteva luni în urmă m-a chemat la New York o cunoştinţă. Am început să lucrez la ea ca menajeră, şi nu demult am fost cuprinsă de un sentiment puternic. M-am îndrăgostit nebuneşte de un om, eram cu adevărat fericită iar mai departe a început un teatru al absurdului.  Cunoştinţa mea, netam-nesam, m-a azvârlit în stradă, fără să am mijloace de subzistenţă. Mai mult, ea a sunat-o pe mama mea în Rusia şi i-a spus că am cancer şi că voi muri în curând.

—    Şi iată - pacienta mea îşi ţine cu greu lacrimile – exact în acest moment, omul iubit m-a trădat. Nu numai că nu m-a ajutat, dar pur şi simplu a dat bir cu fugiţii. Cum să suport toate acestea?

—   Oricât ar părea de ciudat, autorul a tot ce s-a întâmplat sunteţi dumneavoastră - îi spun eu femeii. Mai precis, modul dumneavoastră incorect de a recepta lumea. Iubirea pentru omul drag o constituie pereţii, iar iubirea pentru Dumnezeu este temelia pe care se clădeşte totul. Nu vi s-au dat pereţi mari pentru că ei v-ar fi îngropat. Temelia dumneavoastră este prea mică. în America, ataşamentul faţă de iubirea pentru oameni este mai mic, de aceea aici puteaţi să încercaţi acest sentiment fără să pieriţi. Dar o parte din pereţi, oricum s-au surpat. Dacă iubiţi această lume mai mult decât pe Dumnezeu, pentru  ca dumneavoastră  să vă întoarceţi  către El  lumea trebuie să fie crudă şi inechitabilă faţă de dumneavoastră. Dacă vă păstraţi iubirea fără să manifestaţi  agresivitate faţă de alţii şi faţă de sine, contactul cu Dumnezeu se intensifică şi are loc purificarea. Iubirea pentru un alt om a devenit într-atât ţelul dumneavoastră încât, contactul cu Dumnezeu a început să se micşoreze dramatic, iar acest lucru vă ameninţa sufletul. Pentru a vă salva viaţa, trebuia să pierdeţi imediat iubirea şi să aveţi parte de o atitudine crudă din partea lumii înconjurătoare. Mama dumneavoastră a primit răuvoitorul telefon pentru că, v-a transmis dorinţa de a face din omul iubit ţel suprem şi fericire. Cea ce dumneavoastră aţi considerat drept catastrofa şi nenorocire a fost, de fapt, o operaţie de anvergură pentru salvarea sufletului dumneavoastră şi a dumneavoastră înşivă. Uneori oamenii se întâlnesc în viaţă, simt o uriaşă iubire unul faţă de celălalt, iar după aceea fie mor, fie se îmbolnăvesc, fie se jignesc unul pe celălalt şi se despart, după care încep să bolească ori să moară. Şi în tot acest timp, în structurile câmpurilor lor se formează sufletul copilului lor. în suflet există o scânteie dumnezeiască veşnică şi straturi superficiale care se formează prin iubirea părinţilor pe parcursul câtorva vieţi. Şi, pentru ca sufletul să se formeze corect, părinţii trebuie să piardă periodic toate valorile, pentru ca sufletele copiilor lor să se purifice prin iubirea pentru Dumnezeu. Cu cât există mai multă iubire pentru un alt om, cu atât mai perfect poate fi copilul şi, în acelaşi timp, cu atât mai dureroasă va fi destabilizarea sau pierderea temporară a acestei iubiri. Dar aceasta este o condiţie necesară pentru ca iubirea pentru omul drag să nu se contopească cu iubirea pentru Dumnezeu. în momentele de pierderi, suferinţe, rugăciunea în care omul îi cere lui Dumnezeu să i se dea iubirea pentru Dumnezeu, ca fericire supremă, este deosebit de eficientă.

©  Lazarev - cartea a 3-a - "Iubirea"

Lazarev 3 - Iubirea

Ai grija de ce-ti doresti

Interesant la cele de mai jos este si observarea subconstientului in urma sau in timpul celor citite... De multe ori el tinde sa ne "ajute" sa intelegem gresit lucrurile, ghidandu-ne pe baza fricilor si a gandurilor nespuse, care ajung in constient in opusul nevoilor noastre. Distractie placuta:



Un om puternic, energic, având voinţă, experienţă şi intelect, poate suferi un eşec total din cauza necunoaşterii legilor care guvernează universul. Mă gândeam la toate aces­tea, examinând următorul pacient. El îmi spunea povestea sa într-un ritm lent, cu pauze.

—  Până nu demult, aveam mulţi prieteni. Rulajul între­ prinderii mele era de câteva sute de mii de dolari, lunar. Totul mergea minunat. Acum nu am prieteni, am aproape o sută de mii de dolari datorie şi mi s-a născut un copil bolnav. Şi n-am făcut niciodată nimănui vreun rău. Am trăit după legile biblice. Unde-i echitatea?

—  Legile biblice sunt legile iubirii, iar dumneavoastră le-aţi încălcat. Foarte des i-aţi dispreţuit şi i-aţi condamnat pe cei care nu au bani. Când începi să te rogi pentru bani, începi să-1 dispreţuieşti pe cel care nu-i are. De aceea Cristos spunea că „mai uşor va trece cămila prin urechile acului decât va intra bogatul în împărăţia cerurilor". Asta înseamnă că bogatul este ispitit să facă din bani un sens al vieţii. Dar Cristos mai spu­nea: „Fericiţi acei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor". Asta înseamnă că cel bogat spiritual este ispitit să facă din spiritualitate ţel şi sens al vieţii. Iată deci, că nu este permis să-i dispreţuieşti pe cei lipsiţi de bani şi pe cei săraci cu
duhul. Iar dumneavoastră asta aţi făcut.

—   Da, aprobă bărbatul.  întotdeauna i-am dispreţuit pe proşti şi pe trădători.

—  Iar copilul dumneavoastră este deja pregătit să-i ucidă. Şi sufletul lui este plin până la refuz cu ură faţă de lume. De aceea este bolnav. Cultura generează civilizaţie. Adică spiritualitatea   generează   bani,   bunuri   materiale.   Dumnea­ voastră faceţi din bani un ţel şi îi pierdeţi, faceţi un ţel din spiritualitate şi o pierdeţi de asemenea. Spiritualitatea este generată de moralitate. Moralitatea provine din iubirea pentru oameni. Iar acea iubire, cu care îi iubim pe oameni, noi o primim de la Dumnezeu. Iubirea pentru Dumnezeu generează iubirea pentru lume şi pentru oameni, după aceea apare mora­litatea, apoi spiritualitatea, iar după aceea, ceea ce noi numim „binefaceri ale civilizaţiei". Dacă dumneavoastră vă fixaţi ca ţel una din treptele care duc spre Dumnezeu, scara dumnea­voastră se va nărui.

—  Spuneţi-mi ce înseamnă în practică iubirea pentru Dumnezeu, mă întreabă pacientul

—  Uitaţi-vă şi dumneavoastră. Totul depinde de El. Dar Dumnezeu nu depinde de nimic. Dumnezeu este iubirea. Imaginaţi-vă că iubiţi un om şi că iubirea dum­neavoastră nu poate fi influenţată de nimic: nici bani, nici situaţie  familială,   nici   situaţia  socială,   nici   lipsa  de talente, moralitate, şi aşa mai departe. Să depinzi de ceva înseamnă să primeşti. în iubire principalul este nu să iei, ci să dai. Dacă dumneavoastră continuaţi să iubiţi un om care v-a trădat şi v-a jignit, înseamnă că dumneavoastră iubiţi în el pe Dumnezeu. Dacă nu vă temeţi să fiţi sincer, şi în nici un fel de împrejurări nu atentaţi asupra senti­mentului de iubire din suflet, vă apropiaţi de Dumnezeu. Mai este un moment foarte important: cu cât te apropii
mai mult de Dumnezeu, cu atât e mai periculos.

Faţa interlocutorului meu s-a alungit:

—  Cum să înţeleg, aceasta?

—  Cu cât este mai performant alpinistul, cu atât este mai periculoasă calea pe care el va merge! Logic. Cu cât este mai aproape de Dumnezeu, cu atât omul primeşte mai multă fericire, şi cu atât va fi mai puternică durerea când va pierde această fericire. Cu alte cuvinte, în cazul intensificării iubirii către Dumnezeu nu trebuie să ne orientăm numai asupra bogăţiei sentimentelor, asupra fericirii şi desfătării, dar şi asupra unor mari suferinţe. De aceea în icoanele Maicii Domnului se reflectă nu numai fericirea unei imense iubiri pentru pruncul născut, ci şi suferinţa viitoarei pierderi a acestuia. Mai simplu spus, Dumnezeu nu este numai fericire, ci şi suferinţă. Iar mai corect, Dumnezeu este dincolo de fericire şi suferinţă.

©  Lazarev - cartea a 3-a - "Iubirea"