May 20, 2009

A la Bruno Medicina

Intr-o zi, plimbandu-se prin padure, un om gasi un pui de vultur de abia iesit din gaoace. Dandu-si seama ca daca l-ar fi lasat acolo, singur si parasit, l-ar fi condamnat la moarte sigura, omul lua puiul acasa si-l puse intr-un cotet, impreuna cu niste pui de gaina.

Puiul de vultur crescu alaturi de acestia si, bineinteles, invata sa se poarte ca o gaina: scormonea pamantul pentru a gasi viermi si insecte, manca semintele pe care i le dadea stapanul, cloncanea si cotcodacea, iar daca batea din aripi nu se ridica mai mult de cateva zeci de centimetri.

Au trecut astfel cateva luni, timp in care vulturul nu se indoi nici o clipa ca locul lui ar fi altundeva decat in curtea stapanului, printre celelalte gaini. Mai mult, era convins ca el insusi este o gaina.

Pana cand, intr-o zi, privind spre cerul albastru si fara nori, vazu un alt vultur planand maiestuos, aproape fara a-si misca aripile robuste…

Vulturul a inteles dintr-o data care este adevarata lui natura. Si-a dat seama ca nu exista obstacole care sa-l impiedice sa zboare, in afara de cele din mintea lui, si, dupa cateva tentative, s-a ridicat in zbor spre infinit, intr-adevar liber.

*******************************

Fara indoiala, cea mai mare parte a cititorilor cunoaste aceasta povestioara facuta celebra de Anthony de Mello, si foarte mult folosita in cartile de self help, traning-uri, speech-uri motivationale s.a.m.d. Si eu am folosit-o intr-un articol, acum mult timp.

Totusi, ceea ce este mai putin cunoscut este efectul pe care intamplarea aceasta l-a avut asupra celorlalti locuitori ai curtii.

Dupa ce au vazut ca fostul lor tovaras de joaca si de seminte si-a luat zborul, pierzadu-se in imensitatea cerului, multe din gaini au devenit constiente de trista lor situatie si au inceput sa viseze sa devina vulturi.

Incepura sa circule, la inceput aproape clandestin, apoi mai deschis, niste filosofii ciudate care argumentau ca fiecare gaina avea inauntrul sau un vultur care astepta sa fie eliberat. “Conditia de gaina nu este decat rezultatul unor credinte limitante”, substineau niste gaini-profete, “schimbati credintele, si cerul va fi al vostru”.

Aparusera tot felul de carti in domeniu, cu titluri gen “Cum sa devii un vultur in 30 de zile”, “Vulturocibernetica”, “Analiza vulturactionala”, “Minunile zborului”, “Declanseaza vulturul din tine” samd.

Pentru cei care aveau bani de cheltuit, aparusera si seminarii (de Programare Gainolingvistica) si cursuri audio si video, unde se invata cum sa vizualaizezi lumea vazuta de sus, cum sa recunosti sunetele celorlalte pasari (sa te pui in rapport), cum sa percepi senzatia vantului in aripile tale (condita de vultur nu poate fi atinsa fara concentrare asupra canalelor senzoriale potrivite).

Mai interesant, aparuse si o metoda de analiza (gainogramma), care depista 9 feluri de a fi gaina, si in consecinta 9 drumuri diferite spre a deveni vultur. Aparusera si niste tehnici, cum ar fi Echilibrul Gainoemotional si CFT (chicken freedom technique), care te invatau ce se intampla daca apesi pe niste puncte de pe cap si piept spunand “Iubesc si respect aripile mele”, si anume ca iti va trece frica de inaltime (principalul obstacol in drumul de dezvoltare spre conditia de vultur).

O gaina mai intreprinzatoare decat celelalte puse la cale un sistem de multilevel marketing care consta intr-un complex sistem de puncte care se obtineau vanzand cursuri si seminarii celorlate gaini, argumentand ca ridicarea in ierarhia sistemului era metoda cea mai sigura pentru a se apropria de starea de vultur.

Cine frecventa un numar suficient de cursuri putea sa devina “gainocoach certificat”, si ii ajuta pe ceilalti sa mearga mai rapind pe drumul dezvoltarii.

Nu e nevoie sa spun ca atunci cand cineva, in lipsa totala a unor rezultate concrete, isi exprima indoielile asupra sensului pe care l-ar avea toata treaba asta, era imediat acuzat - din partea celor mai exaltati si convinsi - ca este stapanit de credinte limintante si blocat de gandul negativ.

Mai ales, i se repeta in continuu: “Aminteste-ti de fostul nostru tovaras, care dupa o viata de gaina a putut sa zboare; pune angajament si credinta, si o sa reusesti si tu.”

*******************************

Chiar daca, asa cum am zis, am folosit-o si eu, povestioara aia m-a enervat in permanenta pentru ca presupune ca un vultur e mai bun decat o gaina si face o confruntare stupida intre doua fiinte cu potentialitati, talente si forte diferite.

Si aici nu este vorba de a lua apararea cui are mai putine talente sau cui este mai slab, ci de a ma impotrivi unui intreg sistemul social conceput sa produca nemultumirea permenenta, lipsa de satisfactie propunand modele imposibil de egalat si industria adiacenta care iti vinde “solutii” in timp ce alergi dupa aceste modele imposibile.

E acelasi mecanism prin care ti se arata cel care a castigat un miliard la loto, si te convinge ca o sa ti se intample la fel.

E acelasi mecanism prin care ti se arata o supervedeta, si ti se spune ca daca cumperi setul de machiaj (parfum/rochie/cercei…) o sa fii ca ea.

E mecanismul prin care o societate care are din ce in ce mai mult devine din ce in ce mai nesatisfacuta si nemultumita.

Eu, sincer, cred ca un vultur este un vultur, si o gaina o gaina.

Si cred ca pot exista vulturi prosti si gaini superbe, si ca o confruntare este asolut fara sens.

Si cred ca fiecare ar trebui sa isi exploateze potentialul fara sa se confrunte cu altcineva in afara de sine, mai ales cu modele impuse de cineva care are ca singurul scop sa iti vinda “solutiile” lui.

Bineinteles, eu primul cred - si toata activitatea mea se bazeaza pe asta - ca fiecare dintre noi are potentialitati fantastice, si nu pierd ocazia de a reaminti credinta asta si de a ajuta lumea - pe cat pot - sa intre in contact cu aceste potentialitati.

Eu primul predau si aplic tehnicile psihologice care imbunatatesc performanta si ajuta in dezvoltara personala.

Dar cand vad lumea care se chinuie sa se conformeze la niste modele imposibile, urmand sfaturile vanzatorilor de “american dream” (de multe ori mai confuzi decat discipolii), ma gandesc ca poate trebuie cineva care sa atraga atentia.

Si sa aminteasca ca fiecare dintre noi e unic, ca fiecare dintre noi are atatea talente si posibilitati incat, daca si le-ar exploata nu i-ar mai ramane timp pentru a invidia pe altcineva.

Nu urma modele, fii tu un model!

*******************************

Ultimele stiri din cotet imi confirma ca niste gaini s-au imbogatit, altele tot cauta tehnica potrivita pentru a se ridica in zbor, si altele asteapta venirea Marelui Gaina care ii va scoate din conditia lor.

Din cate am aflat, nimeni dintre ei nu s-a mai ridicat de la pamant mai mult decat niste zeci de centrimetri…

© Bruno Medicina

www.leadercommunications.com
www.firewalking.ro
www.bruno.ws

Esti binevenit la castronelul meu oricand


Un om si cainele lui mergeau de-a lungul unui drum. Omul admira imprejurimile, cand deodata isi dadu seama ca nu mai este pe pamant, ci in lumea celor drepti. Isi aduse aminte cum a murit si ca prietenul sau necuvantator murise de cativa ani. Se mira si merse mai departe, gandindu-se unde duce drumul pe care mergea. Dupa putin timp, ajunsera la o stanca alba si inalta ce se intindea pe o parte a drumului. Parea ca este facuta dintr-o marmurafoarte fina. La capatul unui deal, stanca era impartita in doua de un arc care stralucea in lumina apusului. Cand ajunse in fata arcului, vazu o poarta imensa, iar strada pe care mergea vazu ca este facuta din aur. Omul de indrepta spre poarta si in timp ce se apropia vazu un om care statea la un birou in fata intrarii. Cand ajunse destul de aproape ii striga omului
"Scuzati-ma, unde ma aflu?"

"Acesta este Raiul, domnule" raspunse omul de la birou.
"Wow! Imi puteti da si mie niste apa, va rog?"
"Bineinteles. Intrati va rog, si o sa va aduca cineva apa imediat." Omul de la poarta gesticula si poarta se deschise.
"Prietenul meu poata sa intre si el?" intreba calatorul si arata spre cainele sau.

"Imi pare rau dle, nu aveti voie cu animale."
Calatorul se gandi o clipa si apoi se intoarse si isi continua drumul pe care mergea impreuna cu cainele sau. Dupa o buna bucata de vreme si dupa ce strabatu o distanta considerabila, ajunse la un drum noroios care ducea spre o ferma, poarta fermei aratnad ca si cum nu ar fi fost niciodata inchisa. Nu erau garduri si cand se apropie vazu inauntru un om sprijinit de un copac, citind o carte.
"Scuza-ti-ma, aveti putina apa?" intreba calatorul.

"Da sigur, este o pompa chiar aici, intrati va rog."

"Dar prietenul meu, poate intra?"

"Cred ca este un castron langa pompa."
Calatorul intra impreuna cu cainele sau si gasi o pompa veche de mana cu un castron langa ea. O umplu, bau pana se satura si apoi o dadu cainelui sau. Dupa aceea, calatorul se indrepta catre omul care citea in continuare o carte langa copac si il intreba
"Cum se numeste acest loc?"

"Acesta este Raiul", raspunse omul.

"Hmm, este destul de ciudat, omul de mai inainte mi-a spus de asemenea ca acela este Raiul."

"Ahh, locul acela cu poatra de sidef si drumul pavat cu aur? Acela este Iadul."

"Si nu va deranjeaza ca se folosesc de numele dvs?"

"Nuu, ne bucuram ca ei departajeaza oamenii, cei buni de cei care si-ar lasa cel mai bun prieten un urma."


Deeeeeeeci....
Cateodata ne intrebam de ce prietenii nostri ne trimit glume fara sa scrie un cuvant. Poate acest lucru va explica. Cand esti foarte ocupat dar tot vrei sa tii legatura, ce faci? Trimiti o gluma. Cand nu ai nimic de spus, dar tot vrei sa mentii contactul ce faci? Trimiti o gluma. Cand ai ceva de spus, dar nu stii cum, sau nu stii ce, trimit o gluma. De asemenea, ca sa stii ca esti important, ca ti se duce dorul, ca esti inca iubit si indragit, ghici ce primesti? O gluma. Deci, data viitoare cand primesti o gluma, sa nu ai impresia ca ai primit inca o gluma forwardata, ci ca cineva s-a gandit la tine azi si ca prietenul tau de la capatul celalalt al calculatorului a vrut sa iti daruiasca un zambet.

Esti binevenit la castronelul meu oricand. :)

Legea Atractiei Sexual-Emotionala

Text reprodus, la sfarsit am si eu ceva de comentat :) :

"Mie si pun pariu ca si voua va plac lucruri scurte si concrete. Pentru a face acest lucru in explicarea acestei legi ma voi folosi de un exemplu metaforic :

Gandeste-te la o ciocolata ca fiind suma emotiilor si sentimentelor pe care o persoana le poate oferi intr-o relatie.

Acum voi folosi un exemplu in care voi accelera si exagera intentionat procesul de give and recieve(daruire si primire) al „ciocolatei”.

Acum imagineaza-ti o situatie ipotetica in care o poti vedea pe femeia visurilor tale Cristina, langa tine.

Te uiti la ea. O admiri - „Este atat de frumoasa… Wow ! Este tot ce mi-am dorit. Poate ma va respinge… Nu ! Nu! Trebuie sa reusesc sa o agat. Trebuie !” Te hotarasti sa te duci la ea si aproape ca tremuri de emotie. Reactionand in acest fel deja ii asumi acestei femeii putere asupra ta astfel ii dai 5 % din ciocolata.

Cristinei ii place de tine, i se pare ca esti simpatic, totusi ii displace faptul ca nu ai incredere in tine : „ Ce simpatic este ! Dar de ce nu are oare incredere in el. Barbati complexati nu au incredere in ei. Nu imi plac barbati care au complexe”. Ea iti da 2 % din ciocolata. Tu vrei sa te apropii cat mai mult de ea si faci greseala de a-i gandurile tale cele mai intime.Chiar in acest moment ii oferi 10 % din ciocolata.

Ea a vazut disperarea ta de a te aproia de ea si nu mai te considera o provocare, stie ca esti vulnerabil si daca de la prima intalnire i-ai spus intimitatile tale atunci la a doua o sa-ti stii toate secretele. Singurul lucru care il gaseste interesant la tine este faptul ca esti foarte amuzant, s-a simtit bine cu tine si vreau sa se mai intalneasca si a doua oara cu tine. Ea iti da in acest moment 5 %.
Va pupati de plecare si ea iti da numarul de telefon si iti spune ca va astepta telefonul tau. Tu te duci acasa super fericit pentru ca in final ti-ai intalnit femeia visurilor tale cu care ai petrecut un timp extraordinar impreuna. Toata ziua te gandesti la ea. Este noapte si esti singur in pat. Te gandesti cat de draguta este. Doamne si ce zambet are. Ai o senzatie ciudata in stomac si cand te gandesti ca o vei intalni a doua zi simti un fior pe sira spinari. Nici macar nu te ia somnul din cauza ca esti cu gandul ca o vei intalni a doua zi. Iti imaginezi ca o saruti pasional si ca stati unul in bratele celulilat ca doi indragostiti… De abia astepti sa se transforme totul in realitate. Te-ai hotarat ca maine cum te scoli ii dai telefon si te intalnesti cu ea. In acest moment ii dai 25 % la suta din ciocolata.

Ea nu sa gandit la tine pentru ca nu te considera in nici un fel special fata de barbati cu care s-a mai intalnit pana acum. Te scoli de dimineata cu gandul sa o suni pe Cristina. Mai astepti cateva ore ca sa nu pari ca esti disperat si o suni. Tu ii ceri sa aveti o intalnire astazi. Acum ti-ai aratat inca o data disperarea de a te apropia de ea. Ea vede asta si este din ce in ce mai convinsa ca nu mai esti o provocare. Enigmatic nu mai esti pentru ca si-a dat seama din ce i-ai spus ce fel de persoana esti. Ceea ce i-ai spus te-a facut sa pari slab. Ea se gandeste ca cel mai bine ar fi sa se intalneasca cu Anthony astazi si iti refuza intalnirea de astazi pe motiv ca este ocupata si iti spune ca daca vrei sa te intalnesti cu ea oveti face peste 3 zile, atunci cand va avea timp. Tu esti de acord si ii spui ca o vei suna atunci ca sa stabiliti detaliile. Iarasi toata ziua te gadesti la ea. Aceasta amanare parca te-a starnit mai mult ! Vine noaptea si tu tot te gandesti la ea. De abia astepti sa vina ziua in care o sa te intalnesti cu ea. Dormi cu gandul la ea… - „Cred ca m-am indragostit de ea” – in acest context aceasta afirmatie este foarte periculoasa pentru ca esti intr-o stare de somnolenta in care afirmatiile sunt foarte puternic absorbite de subconstient. In acest moment ii mai dai 20% din ciocolata Cristinei.

Ea nu se gandeste la tine in timp ce tu te gandesti la ea si ii oferi mereu procente din ciocolata. He takes it with pleasure. Singurul motiv pentru care ea se mai intalneste cu tine este pentru ca ii place sa aiba constant o parere buna despre ea, si tu ii oferi acest lucru pentru ca esti indragostit de ea. Se vede pe fata ta ca o adori si ca ai face orice pentru ea si ea adora acest lucru. Tu oferi, ea primeste. Pana la urma oferi tot ce a ramas din ciocolata…

Ce poti face ca ea sa se indragosteasca de tine ? Nu poti ! Asta pentru ca ea numai are ce sa iti ofere. NUMAI EXISTA CIOCOLATA. Chiar daca ar vrea sa se indragosteasca de tine nu ar putea pentru ca tu i-ai oferit totul prea REPEDE SI PREA DEVREME, si din aceasta cauza ai pierdut ocazia de a fi cu FEMEIA VISURILOR TALE.

Situatiile in care se mai poate face ceva sunt situatiile in care ai oferit mai putin de 60 % din ciocolata.

Unii dintre voi ma puteti contrazice folosind argumentul ca au fost cazuri cand unul dintre parteneri il iubea pe celalalt si pe parcurs iubirea a devenit reciproca. FOARTE RAR, DAR POSIBL ! DE CE ? O persoana este indragostita cand a daruit 40 % din ciocolata. Deci sa zicem ca cel care iubeste a daruit 40 % atunci cel care nu iubeste inca mai are ocazia de a oferi 60 % din cantitatea ciocolatei.

La inceputul relatiilor fiecare daruieste procentaje mici de la 1 pana la 10 la suta, pe parcurs conteaza foarte mult cat de sentimentale sunt persoanele in cauza.

O relatie fericita este aceea cand procentajul de daruire este de 60% - 40%. Cei care au daruit 40% sunt cei care vor fi dominanti in relatie.


Multi oameni se simt mai comfortabil sa nu fie ALPHA pentru ca sunt obisnuiti ca alti sa le conduca viata. Acestia sunt oameni care ofera 60%. Intodeauna acela care este mai putin dominant ofera mai mult si cel care este dominant mai putin.

Nu va pierdeti in procente !

Primul scop este acela de a-ti elibera mintea, de a medita asupra acestei legi, asta ca sa-ti dai seama intr-un final ca absolut toate tehnicile de seductie existente care au succes urmaresc a le pune in postura de daruitori pe femei si de a te face pe tine sa primesti mai mult si sa daruiesti cat mai putin mai putin. Aceasta este legea care iti permite sa observi daca o tehnica de seductie va avea succes sau nu.

Al doilea scop legii atractiei este acela de a-ti asigura o relatie normala cu o femeie in care tu sa nu fii singurul care se implica sentimental in relatie. "

© Ene Laurentiu Florin

Acest text nu l-am pus aici fiindca ma reprezinta pe mine sau nu, ci fiindca reprezinta majoritatea. Rog a se citi si "Iubirea obsesiva" de pe acest blog! Ne place sau nu, cam asa se intampla (mai ales pentru baieti) cand nu suntem atenti… Acum depinde de cat si cum are de oferit fiecare… Cele de mai sus intra in contradictie putin cu ideea de a trai viata la maxim… Te vinzi si castigi… Ce castigi? S-ar putea sa castigi ceva de care nu ai nevoie si de care te vei lepada la un moment dat… Dar ai castigat, nu?... Asta ti-ai dorit?... Daca ea e un jucator mai bun ca tine? Traiesti o viata crezand ca ai castigat? Crezi ca ai o relatie cand, de fapt, ai parte deoar de un casual sex mai complicat?...

Am privit cele de mai sus si din alt punct de vedere. Majoritatea lumii evita sa-i fie incalcata intimitatea, sa dai buzna in intimitatea ei. Daca te deschizi prea mult fata de cineva si prea repede, el, la nivel de subconstient, aplica legea reciprocitatii, care-i indica faptul ca ar trebui sa faca la fel... ceea ce, de obicei, el nu simte si-i creeaza un disconfort ideea in sine (ideea la nivel de subconstient, subliniez ca majoritatea lumii nu stie exact care sunt rationamentele pentru care au chef sau nu au chef sa faca ceva, nu-si cunosc aproape deloc subconstinentul si cum a fost influentat el - daramite sa-l mai si controleze...). Daca el ar simti si ar face la fel, lucrurile ar fi minunate pentru amandoi si s-ar consuma fericit focul primei impresii (repet a se citit Iubirea obsesiva, pentru a fi inteles mai bine) urmand apoi sa aleaga ce va sa fie. Dar asta nu se intampla, oamenii vor sa se protejeze (de ce anume exact... poveste delicata uneori, dar e adevarat ca de obicei se feresc sa nu fie manipulati profitandu-se de deschiderea lor), vor sa cunoasca, sa mearga la sigur, atat ca nu vor sa dea sperante desarte celuilalt cat si fiindca le e teama sa nu fie raniti, etc... Iar de aici rezulta acel joc, in care, din pacate zic eu, gandim ceva de genul "sa castigam amandoi, dar sa fiu sigur ca eu nu pierd" (si neintelegand niciodata ce inseamna "daruind vei dobandi"). Pana aici totul poate fi ok, oamenii sunt diferiti, lucrurile mari se fac incet. Problema este ca de obiecei acest joc se continua la nesfarsit pentru multi. Din pacate ei nu ajung la un moment in care sa spuna, ok, pot sa fiu deschis de aici incolo cu cel de langa mine (sau daca ei spun ca sunt, mint, fiindca nu se deschid total). De obicei oamenii se vand, nu se deschid unii catre altii. Vor sa arate ceea ce ar dori sa fie, nu ceea ce sunt cu adevarat. Si asa ajungi sa cunosti un om destul de tarziu... poate prea tarziu, atunci cand, de fapt, pe el nu-l mai intereseaza ce crezi tu. Ceea ce e trist. De aceea, cea mai frumoasa perioada din viata mea o consider a fi liceul. Eram tineri, fara temeri ascunse, fara mii de scrupule, fara frustari materiale, iubeam deschis si fara limite... traiam parca mai mult decat acum... Mai e posibil asta dupa varsta de 25 de ani intre doi oameni "normali"? (spun normali deoarece criteriul normalitatii este dat de majoritate)

Nu m-am maturizat? Tre' sa merg la un specialist sa ma consulte?... Am nevoie de supraveghere specializata? :)

Gata! Exagerez... Mai exista si oameni de buna credinta pe lume dar care se tem sa se deschida pentru a nu fi raniti... Sa speram macar ca sunt sinceri cu ei insisi.


Kitschuri

Deştepţii acceptă greu prezenţa unui prost, dar proştii aceptă şi mai greu prezenţa unui deştept. Un prost, într-o adunare de deştepţi, e o incompatibilitate, dar un deştept, la o întrunire de proşti, e o jignire. La tablouri e întrucâtva la fel: un gunoi între capodopere e şi mai gunoi, dar o capodoperă într-o grămadă de kitschuri aduce a kitsch.

© Tudor Octavian

Atragand in viata noastra


Cele de mai jos sunt dintr-ul film (The Secret)... Film pe care eu il recomand in primul rand pentru ca, cu cat cunosti mai multe lucruri (da, tu, cel care crede ca le stie pe toate), cu atat poti face mai multe analogii si sa intelegi mai multe aspecte ale... orice. Cele de mai jos, precum si filmul, poate parea a spalare de minti, poate si este, poate parea o tampenie pentru oameni idealisti, poate si este, poate e bine sa il vada fiecare si sa-si dea cu parerea dupa aceea... Eu am mai intalnit aceleasi idei in filosofia orientala, acolo se cheama legea rezonantei. De asemenea, in teoria quantica se tinde spre lucruri comune cu teoria rezonantei energiilor... ma rog, prostioare pe razoare. Sa aruncam un ochi, totusi... "Dacă stau să îşi analizeze gândurile, oamenii se îngrozesc de toate gândurile negative pe care le au. Ei trebuie sa fie conştienţi de doua lucruri: Unu: s-a dovedit ştiinţific ca un gând pozitiv este de sute de ori mai puternic decât un gând negativ, aşa incat lucrurile sunt clare de la început. Trăieşti intr-o realitate in care timpul se manifesta prin intermediul unui tampon. Acest lucru este in avantajul tău. Nu cred ca ai vrea sa trăieşti intr-un mediu in care gândurile tale sa aibă efect imediat.

Dovada că ele se manifesta vine abia după o vreme si asta e bine. Aşa incat ai posibilitatea sa devii conştient de gândurile tale. Dispunând de timpul necesar pentru a-ti alege gândurile cu grija, bucura-te de aceasta activitate, pentru ca tu eşti capodopera propriei tale vieţi. Eşti Michelangelo-ul propriei tale existente, iar David-ul pe care îl sculptezi eşti chiar tu. Conducătorii din trecut care cunoşteau acest secret voiau sa tina puterea numai pentru ei, sa nu o imparta. Trăim intr-un univers in care exista legi. Exista o lege a gravitaţiei si, conform ei, daca cazi de pe o clădire, indiferent ca eşti un om bun sau rău, te vei izbi de pamant. Tot ceea te înconjoară acum in viata, inclusiv lucrurile de care te plângi, sunt lucruri pe care le-ai atras.

Ştiu de la început ca ceea ce iţi voi spune acum nu-ti va plăcea deloc. Nu poţi sa fii de acord ca ai atras un accident de maşina. Ca ai atras tocmai acel client. Ca atragi toate lucrurile de care te plângi. Iţi voi spune insa fara ocolişuri, DA, tu ai atras accidentul. Asta e unul din lucrurile cel mai greu de digerat, insa, odată ce l-ai acceptat, viata ta se va transforma. Cei mai mulţi dintre noi atrag prin însuşi felul lor de a fi. Suntem chiar convinşi ca aici nu putem deţine nici un control. Gândurile noastre sunt pe pilot automat, sentimentele noastre sunt pe pilot automat, si astfel totul vine către noi fara sa ne dam seama. Auzind asta pentru prima oara, probabil ca te gândeşti: Trebuie sa-mi monitorizez gândurile? Asta presupune mult efort.

Aşa pare la început. Dar abia acum începe partea frumoasa. Nu te sfătuim sa-ti monitorizezi gândurile. Asta te-ar înnebuni. Sunt atât de multe gânduri care vin către tine dintr-o mulţime de direcţii si despre o mulţime de subiecte. Aici intervine sistemul tău emoţional de ghidare. Emoţiile tale - sistemul tău emoţional de ghidare - este cel care te ajuta sa înţelegi ceea ce gândeşti. Gândurile iţi determina sentimentele. Emoţiile sunt un dar pe care îl avem si care ne indica ceea ce atragem. Exista, din perspectiva noastră, numai doua feluri de emoţii. Unele bune si altele rele.

Poţi sa le denumeşti cum vrei, dar in esenţa toate emoţiile negative - vina, mania sau frustrarea -produc aceeaşi stare. Te fac sa te simţi rău. Toate aceste emoţii sunt de fapt un sistem de ghidare care iţi spune ca ceea ce gândeşti acum nu corespunde cu ceea ce vrei sau ai cu adevărat nevoie. La un alt nivel vorbim de o frecventa negativa, sau de vibraţii negative sau cum vrei sa le numeşti. Emoţiile care te fac sa te simţi bine - speranţa, fericirea sau iubirea - cu un cuvânt emoţiile pozitive, constituie si ele un sistem de ghidare care iţi spune ca ceea ce gândeşti acum este in concordanta cu ceea ce iţi doreşti sau ai nevoie. Este simplu. Răspunsul este aici. Ce atrag in acest moment? Ei bine, ce simţi? Mă simt bine. Foarte bine, continua sa faci asta. Sentimentele noastre sunt un mecanism de feed-back care ne spune daca suntem sau nu pe linia care trebuie, daca suntem pe ruta sau nu. Cu cat te simţi mai bine, cu atât eşti mai bine poziţionat in raport cu ceea ce vrei sau ai nevoie. Cu cat te simţi mai rău, cu atât eşti mai rău poziţionat. Atunci când treci prin evenimentele de zi cu zi nu faci altceva decât sa produci gânduri care iţi modelează viitoarea experienţa.

Poţi sa spui, după felul cum te simţi, daca lucrurile către care te îndrepţi iţi vor plăcea atunci când vei ajunge acolo. Ceea ce simţi este oglinda perfecta a devenirii tale. Te îndrepţi exact către ceea ce simţi si nu atât către ceea ce crezi. Daca te loveşti la picior atunci când cobori dimineaţa din pat, ai tendinţa sa te împiedici apoi de orice. Toata ziua iţi va merge aşa. Nici nu-ti dai seama ca o simpla schimbare a stării emoţionale poate sa-ti schimbe întreaga zi si întreaga viata. Daca iţi începi ziua bine si daca ai o stare de mulţumire, atâta vreme cat nu îngădui sa-ti fie schimbata starea, vei continua sa atragi, conform legii atracţiei, intamplari si oameni care iţi susţin acest sentiment de mulţumire. Fie zilele mai bune sau mai proaste, bogaţii vor continua sa se imbogateasca iar săracii vor continua sa saraceasca. Totul este in funcţie de ceea ce aceşti oameni simt in mod predominant si continuu. Poţi începe chiar acum sa te simţi sănătos. Poţi începe sa te simţi prosper. Poţi începe sa simţi dragostea care te înconjoară chiar daca ea nu este inca acolo. Ceea ce se va întâmpla este ca Universul va răspunde naturii cântecului tău interior. Universul va răspunde naturii sentimentului tău interior si se va manifesta in consecinţa, pentru ca tu asta simţi. Aşa incat lucrul asupra căruia te concentrezi mental si emoţional este lucrul pe care îl atragi in viata ta, indiferent daca asta este ceea ce iţi doreşti sau nu. Intre ceea ce gândeşti, ceea ce simţi si ceea ce se întâmpla este întotdeauna o legătura. Întotdeauna. Fara nici o excepţie. Asta e greu de înghiţit. Insa atunci când începi sa te deschizi către acest tip de înţelegere, consecinţele sunt uriaşe. Asta înseamnă ca tot ceea ce gândurile tale au făcut din viata ta poate fi desfăcut printr-o schimbare a modului de percepţie conştienta. Iţi creezi propriul univers pe măsura ce trăieşti. W. Churchill

Este cu adevărat important sa te simţi bine, pentru ca aceasta stare de bine da un semnal in Univers si începe sa atragă spre tine ceea ce ii seamănă. Astfel incat cu cat te simţi mai bine, cu atât atragi lucruri care te ajuta sa te simţi bine si care te fac sa te simţi din ce in ce mai bine. Ştii ca, atunci când te simţi la pamant, poţi schimba starea asta intr-o clipa? Pune o muzica frumoasa.

Începe sa canti. Asta iţi va schimba starea emoţionala. Sau gândeşte-te la ceva frumos. Gândeşte-te la un copil. Poate la cel pe care-l iubeşti. Acum insista asupra imaginii. Pastreaza-ti-o in minte, blocând orice altceva. Iţi garantez ca vei începe sa te simţi bine. Acest principiu se poate aplica si animalelor tale de casa care sunt minunate pentru ca iţi creează o stare buna. Atunci când simţi dragoste pentru animalul tău de casa asta e o stare extraordinara pentru ca iti va aduce bine in viata.

Ce dar minunat! Atunci când începi sa intri in acest joc, când începi sa-ti ghidezi gândurile după cum ele te fac sa te simţi si începi sa observi corelaţia dintre ceea ce simţi si gândeşti si ceea ce se întoarce către tine fara sa-ti dai seama vei înţelege ca tu eşti creatorul propriei tale realitati."

Incremenirea in...


Observând găina şi progenitura sa am ajuns să înţeleg ce e prostia. Toată lumea este de acord, de altfel, că găina este cel mai prost vieţuitor. Cloşca se simte datoare din instinct să-şi apere puii. E atât de îndârjită în această funcţiune, încât, fugind de un duşman închipuit, îi striveşte în picioare. Găina şi puii ştiu, instinctiv, că scurmând pământul găsesc hrană. Dacă îi aduci o farfurie cu cele mai alese bunătăţi, găina se urcă în ea şi cu ghearele, scurmând, izbuteşte să arunce în aer şi să risipească toată mâncarea, rămânând apoi mirată de rezultatul prost al acţiunii sale.

Nu intelectualul este cel mai inadaptabil individ, ci prostul. Contemplativul caută o adaptare superioară, în vreme ce omul comun se mulţumeşte cu cea imediat utilă. Prin raport la vârstă, nu tinerii fără experienţă sunt cei mai proşti, ci senilii.

Senilul nu iese din ce a apucat să facă, chiar când mecanismul acesta se dovedeşte steril. Maturul se mulţumeşte cu adaptarea vremii lui şi tună şi fulgeră împotriva tânărului care caută o adaptare mai desăvârşită. Găina şi senilul se aseamănă, fiindcă amândoi au rămas la o adaptare devenită mecanică pură, ca acea babă care nu se mai suie în nici un vehicul şi preferă să meargă pe jos, fiindcă nu mai există tramvaiul cu cai, pe care l-a apucat în tinereţe. Cunosc bătrâni care fug de cişmele, de baie, de lumină electrică, de case la etaj şi de instalaţiile moderne şi care îşi ruinează sănătatea cu înverşunare, urmând instinctul vechi al găinii.

© George Călinescu (Adev. lit. şi art., XIV, seria a II-a, 762, p.8)

Interviu cu Dumnezeu

— Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci…..zise Dumnezeu.
— Daca ai timp., am raspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:
— Timpul meu este eternitatea. Ce întrebari ai vrea sa-mi pui?
— Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a raspuns:
— Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul, iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tacuti un timp. Apoi am întrebat:
— Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?
— Sa învete ca dureaza doar câteva secunde sa deschida rani profunde în inima celor pe care îi iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa învete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa învete ca exista oameni care îi iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada în mod diferit; sa învete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei însisi.
— Multumesc pentru timpul acordat…, am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind si a zis:
— Doar faptul ca sunt aici, întotdeuna…

© Octavian Paler

Mitul Pesterii

Textul de mai jos este reprodus din Republica lui Platon, dar nu textul in sine doresc eu sa-l remarc ci textul sa fie un instrument de analiza in comparatia dintre societatea romaneasca post '89 si Europa, dintre balcanism + comunism si civilizatie, dintre relitatea noastra si negarea altor realitati, dintre nevoile noastre de a nu iesi din schemele mentale care ne invaluie comod... chiar daca nu ne ofera linistea sufletului. Gata, nu va mai retin, dupa ce cititi textul (pe care multi il stiti deja) va las sa cugetati.

Socrate: „Asemuieşte firea noastră în privinţa educaţiei şi a lipsei de educaţie cu următoarea întâmplare: iată mai mulţi oameni aflaţi într-o încăpere subpământeană, ca într-o peşteră, al cărei drum de intrare dă spre lumină, drum lung faţă de lungimea întregului peşterii (1). În această încăpere ei se găsesc, încă din copilărie, cu picioarele şi grumazurile legate, astfel încât trebuie să stea locului şi să privească într-o singură direcţie, fără să-şi poată roti capetele din pricina legăturilor. Lumina vine de sus şi de departe, de la un foc aprins înapoia lor; iar între foc şi oamenii legaţi este un drum aşezat mai sus, de-a lungul căruia, iată, e zidit un mic perete, aşa cum este, să zicem, paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra căruia îşi arată ei scamatoriile”

Glaucon: „Văd”

- Mai încearcă să vezi şi că, de-a lungul acestui perete, nişte oameni poartă felurite obiecte care depăşesc în înălţime zidul, mai poartă şi statui de oameni şi alte făpturi de piatră sau lemn, lucrate în chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poartă, unii scot sunete, alţii păstrează tăcerea.
- Ciudată imagine şi ciudaţi sunt oamenii legaţi!
- Sunt asemănători nouă. Căci crezi că astfel de oameni au văzut, atât din ei înşişi cât şi din ceilalţi, altceva decât umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul dinaintea lor?
- Cum ar putea vedea altceva dacă întreaga viaţă sunt siliţi să-şi ţină capetele nemişcate?
- Iar dacă ei ar fi în stare să stea de vorbă unii cu alţii, nu crezi că ar socoti că, numind aceste umbre pe care le văd, ei numesc realitatea?
- Necesar.
- Şi ce-ar face dacă zidul de dinainte al închisorii ar avea ecou? Când vreunul dintre cei ce trec ar emite vreun sunet, crezi că ei ar socoti emisiunea sunetului fiind altceva în afara umbrei ce le trece pe dinainte?
- Pe Zeus, nu cred!
- În general deci, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevăr decât umbrele lucrurilor.
- E cu totul obligatoriu.

- Priveşte acum în ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanţuri şi vindecarea de lipsa lor de minte: atunci când vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat şi silit deodată să se ridice, să-şi rotească grumazul, să umble şi să privească spre lumină, făcând el toate acestea ar resimţi tot felul de dureri. Iar din pricina strălucirii focului n-ar putea privi direct acele obiecte, ale căror umbre le văzuse mai înainte. Ce crezi că ar zice dacă cineva i-ar spune că ceea ce văzuse până atunci nu erau decât deşertăciuni, dar că acum se află mai aproape de ceea-ce-este şi că, întors către ceea-ce-este, vede mai conform cu adevărul? În plus, dacă arătându-i fiecare dintre obiectele purtate, l-ar sili prin întrebări să răspundă ce anume este lucrul respectiv, nu crezi că el s-ar putea afla în încurcătură şi că ar putea socoti că cele văzute mai înainte erau mai adevărate decât cele arătate acum?
- Ba da.
- Iar dacă l-ar sili să privească spre lumina însăşi, nu crezi că l-ar durea ochii şi că ar da fuga îndărăt, întorcându-se spre acele locuri pe care poate să le vadă şi le-ar socoti pe acestea în fapt, mai sigure decât cele arătate? (2)
- Chiar aşa!
- Dar dacă cineva l-ar smulge cu forţa din locuinţa aceasta, ducându-l pe un suiş greu şi pieptiş, nedându-i drumul până ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi şi nu s-ar mânia că e tras? Iar când ar ieşi la soare, nu i s-ar umple ochii de strălucire, astfel încât nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adevărate?
- N-ar putea să le vadă, cel puţin pe moment.
- Cred că ar avea nevoie de obişnuinţă, dacă ar fi ca el să vadă lumea de sus. Iar mai întâi, el ar vedea mai lesne umbrele, după aceea oglindirile oamenilor şi ale lucrurilor, apoi în sfârşit lucrurile în sine. În continuare i-ar fi mai uşor să privească în timpul nopţii ceea ce e pe cer şi cerul însuşi, privind deci lumina stelelor şi a lunii mai curând decât soarele şi lumina sa în timpul zilei.
- Cum de nu.
- În sfârşit el va privi soarele. Nu în apă, nici reflexiile sale în vreun alt loc străin, ci l-ar putea vedea şi contempla aşa cum este.
- Necesar.
- După aceasta, ar cugeta în legătură cu soarele, cum că acesta determină anotimpurile şi anii, că el cârmuieşte totul în lumea vizibilă, fiind într-un fel răspunzător şi pentru imaginile acelea văzute de ei în peşteră (3).
- E clar că aici ar ajunge, după ce va fi străbătut toate celelalte etape.
- Atunci nu crezi că dacă omul acesta şi-ar aminti de prima sa locuinţă, de "înţelepciunea" de acolo, ca şi de părtaşii săi la lanţuri, el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbării, iar de ceilalţi i-ar fi milă?
- Cu totul.

- Iar dacă la ei ar exista laude şi cinstiri şi s-ar da răsplată celui mai ager în a vedea umbrele ce trec alături şi care îşi aminteşte cel mai bine cele ce de obicei se preced, se succed sau trec laolaltă şi care, în temeiul acestor observaţii, ar putea cel mai bine să prezică (4) ce urmează în viitor să se mai întâmple, ţi se pare oare că omul nostru ar putea să poftească răsplăţile acelea şi să-i invidieze pe cei onoraţi la ei şi aflaţi la putere? Sau ar simţi ce spune Homer, voind nespus "mai degrabă argat să fie pe pământ la cineva neînsemnat, sărman şi fără de stare" (5), consimţind să păţească orişice mai degrabă decât să aibă părerile de acolo şi să trăiască în acel chip?
- Aşa cred şi eu.

- Mai gândeşte-te şi la următorul aspect: dacă acel om, coborând, s-ar aşeza iarăşi în acelaşi loc de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de întunecime, sosind deodată dinspre lumea însorită?
- Ba da.
- Iar dacă el ar trebui din nou ca, interpretând umbrele acelea, să se ia la întrecere cu oamenii ce au rămas întotdeauna legaţi şi dacă ar trebui să o facă chiar în clipa când nu vede bine, înainte de a-şi obişnui ochii, iar dacă acest timp cerut de reobişnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de râs? Şi nu s-ar spune despre el că, după ce s-a urcat, a revenit cu vederea coruptă şi că, deci, nici nu merită să încerci a sui? Iar pe cel ce încearcă să-i dezlege şi să-i conducă pe drum în sus, în caz că ei ar putea să pună mâinile pe el şi să-l ucidă, oare nu l-ar ucide? (6)
- Ba chiar aşa.
- Iată dragă Glaucon imaginea care trebuie, în întregime pusă în legătură cu cele zise mai înainte: domeniul deschis vederii e asemănător cu locuinţa-închisoare, lumina focului din ea - cu puterea soarelui. Iar dacă ai socoti urcuşul şi contemplarea lumii de sus ca reprezentând suişul sufletului către locul inteligibilului, ai înţelege bine ceea ce eu nădăjduiam să spun, de vreme ce aşa ceva ai dorit să asculţi. Dacă nădejdea aceasta e îndreptăţită, Zeul o ştie (7).
Opiniile mele însă acestea sunt, anume că în domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, că ea este anevoie de văzut, dar că, odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept şi frumos; ea zămisleşte în domeniul vizibil lumina şi pe domnul acesteia, iar în domeniul inteligibilului chiar ea domneşte, producând adevăr şi intelect; şi iarăşi cred că cel ce voieşte să facă ceva cugetat în viaţa privată sau în cea publică, trebuie s-o contemple. [etc...]

extras din Republica lui Platon, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986

May 19, 2009

Pescăruşul Jonathan Livingston

Adevăratului pescăruş Jonathan, care trăieşte în noi toţi. Etc...

-- Fragment --

"În zilele următoare Jonathan a văzut că acolo avea de învăţat la fel de multe lucruri despre zbor ca şi în lumea pe care o lăsase în urmă. Cu o deosebire. Aici pescăruşii gândeau ca şi el. Pentru fiecare dintre ei, cel mai important lucru în viaţă era să năzuiască să atingă desăvârşirea în ceea ce le plăcea mai mult, zborul.

Erau nişte păsări magnifice, toţi până la unul, îşi petreceau fiecare zi exersând, testând metode avansate de aeronautică.

Jonathan uitase de mult lumea din care venise, locul acela unde Stolul lui trăia, străin de bucuria zborului, folosind aripile doar ca mijloc pentru a obţine hrana. Dar din când în când, fie şi numai pentru o clipă gândul îl purta înapoi la ei.

Şi-a amintit de ei într-o dimineaţă când, cu instructorul lui de zbor, se odihnea pe plajă, după o lecţie de tonouri rapide, cu aripile strânse. „Unde sunt ceilalţi, Sullivan ?” întrebă el, tăcut, pe deplin familiarizat acum cu telepatia care se stabilea între pescăruşi în loc de tivlit şi cârâit, „De ce nu suntem mai mulţi aici? Acolo de unde am venit, erau ...”

„... mii şi mii de pescăruşi. Ştiu.” Sullivan dădu din cap. „Singurul răspuns pe care ţi-l pot da, Jonathan, este că păsări ca tine este una la un milion. Cei mai mulţi dintre noi au atins acest prag foarte greu. Noi am trecut dintr-o lume într-alta şi deşi aceasta nu se deosebea cu nimic de prima, uitam imediat de unde am venit, ne este indiferent încotro mergem. Bănuieşti prin câte vieţi am trecut până să ne dăm seama că viaţa înseamnă mai mult decât hrana, lupta şi puterea în stol ? O mie de vieţi Jon, 10 mii! Şi apoi încă o sută de vieţi până am început să ne dăm seama că există perfecţiune, şi încă o altă sută, pâna ne-am dat seama că scopul nostru în viaţă este să atingem acea desăvârşire şi să o dezvăluim celorlalţi. Aceeaşi lege se aplică şi acum: ne alegem lumea următoare, în funcţie de ceea ce învăţăm în această lume. Dacă nu înveţi nimic, lumea următoare este exact ca aceasta cu aceleaşi limite şi cu aceleaşi apăsătoare greutăţi pe care trebuie să le biruim.”.

S-a întors apoi şi şi-a îndreptat faţa spre vânt. „Dar tu, Jon”, spuse el, „ai învăţat atât de mult deodată încât n-ai avut nevoie de o mie de vieţi ca să ajungi aici”.

În clipa următoare erau din nou în văzduh şi exersau. Tonoul strâns, în formaţie era greu de realizat, pentru că, în timpul rostogolirii, Jonathan trebuia să gândească cu capul în jos, inversând unghiul aripilor, şi anume inversându-l în armonie perfectă cu instructorul său.

„Să încercăm din nou”, repeta mereu Sullivan. „Să încercăm din nou”. Apoi, în sfârşit, „Bine”. Începură să exerseze buclele inverse.

Într-o seară, pescăruşii care nu făceau zboruri de noapte stăteau pe nisip şi meditau. Jonathan îşi luă inima în dinţi şi se apropie de Pescăruşul Staroste care, se spunea, urma să treacă curând hotarele acestei lumi.

„Chiang ...” îi spuse el emoţionat.

Bătrânul pescăruş îl privi cu bunătate. „Spune, fiule”. În loc să-l vlăguiască, bătrâneţea îl învânoşase; putea să întreacă în zbor orice pescăruş şi dobândise o măiestrie pe care ceilalţi abia acum începeau să şi-o însuşească.

„Chiang, lumea asta de fapt nu e paradisul, nu-i aşa?”

Bătrânul zâmbi în lumina lunii. „Te desăvârşeşti mereu, Jonathan”, spuse el.

„Bine, dar ce se va întâmpla acum? Unde mergem? Oare paradisul nu există nicăieri?”

„Nu, Jonathan, nu există. Paradisul nu este un loc sau un timp. A fi desăvârşit—iată paradisul”. Tăcu o clipă. „Tu zbori foarte iute, nu-i aşa?

„Îmi ...îmi place viteza”, spuse Jonathan surprins, dar mândru că Starostele observase asta.

„Vei începe să atingi paradisul, Jonathan, în clipa în care atingi viteza perfectă. Şi asta nu înseamnă 1000 de mile pe oră, sau un milion, sau viteza luminii. Pentru că orice număr este o limită, iar desăvârşirea nu are limite. Viteza perfectă, fiule, este să fii acolo.”

Fără nici o vorbă, Chiang dispăru şi apăru, într-o sclipire de o secundă, la marginea apei, la 50 de picioare mai departe. Apoi dispăru din nou şi apăru, chiar în aceeaşi fracţiune de secundă, pe umărul lui Jonathan. „E destul de plăcut, nu?”

Jonathan era uluit. Uitase să-l mai întrebe ceva despre paradis. „Cum reuşeşti să faci asta? Ce senzaţie îţi dă? Cât de departe poţi merge?”

„Poţi merge oriunde în timp şi în spaţiu”, spuse Bătrânul. „Eu am fost oriunde mi-a trecut prin minte, oricând”. Străbătea marea cu privirea. Ciudat. Pescăruşii care dispreţuiesc desăvârşirea de dragul călătoriei nu ajung nicăieri, chiar aşa încet cum zboară ei. Cei care renunţă la călătorie de dragul desăvârşirii ajung peste tot imediat. Nu uita, Jonathan, paradisul nu este un loc sau un timp, pentru că locul şi timpul nu au înţeles. Paradisul este ...”

Continuarea o aveti in Filme

Dreptul la fericire


Hai sa va povestesc ceva. Intr-o camera trista de spital stateau 2 oameni bolnavi-bolnavi. Ambii erau sortiti unei plecari spre soare si stateau gata pregatiti pentru acest lucru. Unul statea la geam si, desi avea dureri insuportabile putea sa se ridice in capul oaselor si sa privesca pe geam. In schimb, celalalt statea la usa si paralizia de care era cuprins nu ii permitea sa mai faca vreo miscare in lumea aceasta. Poate doar in lumea gandurilor si a viselor patronate de cineva care il facea fericit. Dar mai era cineva care il facea fericit: vecinul de salon. In fiecare zi el ii spunea cat de minunat se vede totul de la fereastra sa magica. Ii spunea cum vede un parc de toamna cu copii zburdalnici, mereu neostoiti, mereu cu vise multe si curate. Mai erau si tineri care treceau perechi-perechi, tinandu-se de mana, in timp ce soarele tomnatic dansa in parul lor. Si pasarelele reuseau sa completeze toata aceasta splendoare. Cel de la usa traia doar din cuvintele pe care le auzea de la vecinul de la geam. Dar cum totul este trecator in aceasta lume singura, intr-o zi cel de la geam pleca in soare, iar paraliticul ramase singur in salon. Prima lui dorinta era de a se muta la geam si de a continua sa vada splendorile pe care i le descrisese prietenul sau. Cu o agitatie crescanda omul cerea sa fie mutat. Iar medicii, stiind ca mai are putin de trait, i-au indeplinit si aceasta dorinta. Cu eforturi extraordinare s-a ridicat si s-a uitat pe geam. Dezamagire totala: in fata geamului era un zid si nimic mai mult. Nedumerit, pacientul a cerut asistentei sa il duca la adevarata fereastra, ce da spre parc pt a continua sa vada lucrurile minunate. I s-a raspuns insa cu parere de rau ca aceea e singura fereastra. La ripostele si argumentarile paraliticului cum ca prietenul sau ii spusese toate acestea si le vazuse intr-adevar, asistenta zambi trist: "Vai, imi pare rau, prietenul dumneavoastra era orb..."

Povestea cu golul din noi

“Omul este plin daca este in armonie cu universul. Daca nu este in armonie cu universul, atunci este gol, in intregime gol; iar din aceasta stare de gol se naste dorinta de a poseda. Aceasta dorinta de a poseda poate fi umpluta cu bani, cu locuinte, cu mobila, cu prieteni, cu orice, deoarece nu poti sa traiesti in acest gol. Este ingrozitor. Este o viata de fantoma. Daca esti gol si inlauntrul tau, este imposibil sa traiesti. Pentru a avea senzatia ca interiorul tau este plin exista numai doua cai. Fie intri in deplina armonie cu universul... te umpli cu tot ceea ce este, cu toate florile si cu toate stelele. Aceasta este adevarata implinire.
Insa daca nu faci acest lucru, si milioane de oameni nu il fac, atunci singura cale este de a te umple cu tot felul de reziduuri. Dorinta de a poseda inseamna ca simti pur si simplu o stare de gol, pe care vrei sa o umpli cu orice, indiferent care ar fi respectivul lucru. Odata ce intelegi acest lucru, dorinta de a poseda dispare. Atunci apare dorinta de a intra in comuniune cu tot ceea ce este, astfel incit tot acest gol interior sa dispara.
A fi tu insuti iti ofera toate elementele pentru a te simti implinit, pentru ca viata sa aiba sens, semnificatie. Simplul fapt de a fi tu insuti si de a creste conform firii tale va duce la implinirea destinului tau.”
© OSHO

Povestea cu florile


Primãvara trecutã am auzit o floare spunând:

"Oare ce au oamenii? Ei fac tot mai multe fabrici, strãzi tot mai largi, orase tot mai mari, arme tot mai mortale. Ei seamãnã moartea pentru oameni, animale si plante. Taie copaci, florile care le stau în cale, sperie pãsãrile. Oare ce au oamenii? Polueazã aerul, pe care ei îl respirã, si otrãvesc apa, pe care ei o beau. Dau buzna în expozitii ca sã admire cele mai noi realizãri ale tehnicii. Exclamã: fantastic, incredibil! Dar pentru cele mai mari minuni nu au ochi."

Floarea a tãcut. Dupã un timp a spus:
"Nu sunt frumoasã? Priveste frunzele, tulpina, florile si mica inimã din cupã. Stii, atunci când albinele vin in vizitã, vorbim despre nebunia oamenilor".

Încã îmi mai rãsunã în urechi: "Nebunia oamenilor".

_______________________________________________________________


Primavara trecuta am auzit o floare spunand: "Oare ce au vitele? Ele seamana moartea pentru noi, florile. Mananca toate florile care le stau in cale.Si nu fac altceva decat sa "polueze" aerul. Nu vad cat sunt eu de frumoasa? Oare nu privesc frunzele, tulpina, florile si mica inima din cupa? Stii, atunci cand vitele vin in vizita, vorbim despre nebunia vitelor. Dar nici nu termina bine de vorbit ca un OM veni si o rupse.

Inca imi mai rasuna in urechi: "Nebunia vitelor".

Floarea nu si-a dat seama ca Pericolul nu este vita, ci OMUL care sufera de boala vacilor nebune.

Povestea cu broscute


A fost odata un grup de broscute care voiau sa se ia la intrecere. Telul lor era sa ajunga in virful unui turn foarte inalt. Se adunasera deja multi spectatori pentru a urmari cursa si a le incuraja pe broscute. Cursa urma sa inceapa...

Totusi...
Dintre spectatori nu credea nici unul ca vreuna din broscute va reusi sa ajunga in virful turnului. Tot ce se auzea era exclamatii de genul:
"Oh, ce obositor!!! Nu vor reusi niciodata sa ajunga sus!"
sau:
"Nici nu au cum sa reuseasca, turnul este mult prea inalt!"

Broscutele incepura se abandoneze
...Cu exceptia uneia singure, care se catara vioaie mai departe...

Spectatorii continuau sa strige:
"E mult prea obositor! Nu va putea nimeni sa ajunga sus!"

Tot mai multe broscute se resemnau si abandonau. Doar una singura se catara consecvent mai departe. Nu voia cu nici un chip sa abandoneze!

In final renuntasera toate, cu exceptia acelei broscute, care cu o imensa ambitie si rezistenta reusi sa ajunga singura in virful turnului!

Dupa aceea, toate celelalte broscute si toti spectatorii au vrut sa afle cum a reusit broscuta sa ajunga totusi in virf, dupa ce toate celelalte se vazusera nevoite sa abandoneze cursa! Unul din spectatori se duse la broscuta s-o intrebe cum de a reusit sa faca un efort atit de mare si sa ajunga in varful turnului.

Asa se afla ca...
Broscuta invingatoare era SURDA !!!


Morala?

Nu asculta niciodata de oamenii care au prostul obicei de a fi intotdeauna negativi si pesimisti... fiindca ei iti rapesc cele mai frumoase dorinte si sperante pe care le porti in suflet! Gandeste-te mereu la puterea cuvintelor, caci tot ceea ce auzi sau citesti te influenteaza in ceea ce faci!
Fii MEREU OPTIMIST!

...si mai ales

Fii pur si simplu SURD cind cineva iti spune ca nu-ti poti realiza visurile! Gindeste-te: Poti reusi in viata daca vrei cu adevarat!

Povestea cu iubirea


Cultura de masa a cultivat de-a lungul timpului o fascinatie romantica pentru iubirea obsesiva. Deseori in filme auzim expresii ca ‘Tu esti obsesia mea !‘ fara ca aceasta sa ne surprinda catusi de putin. Filme ca « Atractie fatala », « Basic Instinct » sau « Infidela » care infatiseaza iubirea obsesiva ca un episod psihotic, in culori sumbre, ne incita prin starea de extaz generata de aceasta pasiune in fata careia o relatie fireasca si sanatoasa pare lipsita de stralucire.

Iubirea obsesiva pare a fi lumea unei emotionalitati crescute si a unei sexualitati transcendente. Acest tip de iubire, care de fapt are foarte putin de-a face cu iubirea propriu-zisa, pare a fie apogeul pasiunii, aceasta viziune romanticizata ascunzand insa latura intunecata a obsesiei.

Iubirea sanatoasa tinde catre incredere, respect reciproc, compasiune. Iubirea obsesiva, pe de alta parte, este dominata de frica, posesivitate si gelozie. Este volatila si uneori chiar periculoasa. In final ea niciodata nu satisface, nu hraneste si rareori da stare de bine.

Bineinteles ca nu orice relatie intensa, romantica poate fi etichetata drept obsesiva. La inceputul oricarei iubiri toti trecem printr-o stare care aduce foarte mult cu dragostea obsesiva. Este posibil sa ne preocupe foarte mult o persoana nou aparuta in viata noastra, fara a fi insa condusi de obsesie.

Iubitii obsesivi nu depasesc insa aceasta stare de preocupare. Lumea lor se ingusteaza treptat prin neglijarea familiei, a prietenilor si activitatilor care inainte erau importante pentru ei, pentru a se putea concentra asupra persoanei iubite. Pe masura ce lumea lor se ingusteaza, nevoia lor fata de persona iubita crest considerabil. In cazul in care aceasta nu le impartaseste sentimentele, lovitura este de nesuportat. Respingerea este cosmarul obsesivilor. Cand se confrunta cu pierderea persoanei iubite sau cu dezinteresul acesteia, obsesivii nu renunta. Dimpotriva, devin din ce in ce mai disperati. Cheia intelegerii obsesiei sta in urmatoarea afirmatie: respingerea declanseaza iubirea obsesiva.

Multi stiu deja ca sunt obsesivi. Altii, desi sunt intr-o relatie care le provoaca multa suferinta si sunt nemultumiti de propriul comportament, nu inteleg ce se intampla.

Iubirea obsesiva are multe fete – de la asistenta care nu-si face treaba datorita fanteziilor sexuale cu un doctor casatorit, pana la sotul care-si ataca sotia credinciosa zi si noapte ca sa se asigure ca nu-l insala, si lista exemplelor poate continua.

Daca stii ca esti, sau suspectezi ca ai putea fi un obsesiv sunt tehnici care te pot ajuta sa depasesti durerea, confuzia si anxietatea.

Daca est la polul opus, adica tinta unei astfel de iubiri, sa sti ca nu esti singura si ca exista si pentru tine sanse de restabili o oarecare normalitate in viata ta.

Desi obsesivii si victimele acestora pot aparea ca au probleme diferite, ei imprtasesc un puternic sentiment de neputinta asupra propriei vieti.

Viata obsesivului este dominata de impulsuri, pasiuni si fantezii aparent necontrolabile, in timp ce viata victimei acestuia este deseori dominata de nevoia de a scapa de o urmarire neincetata si distructiva.

A renunta la obsesie nu inseamna a renunta la pasiune. Inseamna a renunta la suferinta, anxietate, haos, umilinta, gelozie si posesivitate. Odata ce elimini aceste obstacole din calea unei relatii sanatoase, te vei elibera astfel incat vei reusi sa descoperi adevarata intimitate, singura cale catre o iubire cu adevarat satisfacatoare.

© Daniela Petrescu

Poti fi victima iubirii tale

O alta fateta a dragostei extreme o constituie femeile care devin victime ale unei iubiri obsesive. Dependenta lor fata de partener seamana cu dependenta fata de droguri sau alcool. Aceste femei au fost lipsite in copilarie de afectiunea parintilor sau personalitatea lor e marcata de o anume fragilitate.
Ce inseamna, de fapt, sa fii victima unei iubiri obsesive?

* Simti ca nu poti trai fara el, ca viata ta nu are absolut nici un sens fara dragostea lui.
* In permanenta iti este teama ca vei fi abandonata.
* De cele mai multe ori, iti asumi vina pentru conflictele din cuplu.
* Indiferenta sau raceala lui iti provoaca o depresie profunda, din care nu mai poti iesi.
* Esti constienta ca nu e un barbat potrivit pentru tine, dar nu poti sa rupi relatia.
* Desi comportamentul lui iti provoaca suferinta, negi cu incapatanare acest lucru.
* Ii gasesti intotdeauna scuze: cand intarzie nepermis de mult, cand nu vine la intalniri sau cand se poarta grosolan cu tine.
* Iti dai seama ca nu te mai iubeste si poate chiar doreste sa rupa relatia, dar faci eforturi sa il pastrezi cu orice pret, renuntand uneori la propria demnitate.

O iubire obsesiva genereaza multa suferinta, dar dependenta poate fi rupta daca doresti intr-adevar sa incepi o viata noua. Este suficient sa incepi prin a-ti pune cateva intrebari:

* De ce anume iti este teama, daca ai rupe relatia?
* Cat de mult ai investit in aceasta relatie?
* Ai facut totul ca relatia sa mearga bine? Daca DA, ai observat vreo schimbare din partea partenerului?
* Cat de mult a investit si el in aceasta relatie?
* Merita intr-adevar sa suferi pentru el si pentru o relatie care te face nefericita?
* Doresti sa iti petreci tot restul vietii gasindu-i scuze si facand de una singura eforturi ca sa fii fericita?

Raspunzand sincer la aceste intrebari, vei vedea ca poti sa iti traiesti viata si fara el; ca "dragoste cu sila nu se poate" si ca undeva exista un alt barbat care merita dragostea si devotamentul tau.

A.R., 31 ani:
"Imi vorbea foarte urat si cand eram singuri, si de fata cu altii. Intotdeauna imi spuneam ca este vina mea, ca nu sunt asa cum el isi doreste si sufeream ingrozitor. Dar eram atat de indragostita de el..."

* Fa o lista cu ceea ce ti-ai dori de la barbatul iubit si bifeaza acele cerinte pe care in opinia ta actualul tau partener le satisface (sau nu le satisface).
* Gandeste-te ca meriti mai mult dintr-o relatie de dragoste.
* Nu te mai simti vinovata pentru greselile partenerului.
* Convinge-te ca poti trai si fara el, ca dragostea ta nu e de ajuns pentru ca relatia voastra sa te faca fericita.
* Implica-te in activitati care iti plac si care iti dau incredere in propria persoana.
* Creeaza-ti un univers propriu care sa te bucure si sa iti ofere satisfactii.

© psiholog Loredana Banica

Experientele mistice - realitate sau halucinatie?



-- va trebui revizuita, acum e luata doar dintr-un mail trimis unor prieteni cu care corespondam pe o anumita tema mai... complicata

Puteti citi tot topicul si chiar sa participati la el, dar vreau sa va amintesc si un lucru pe care eu l-am studiat la un curs de comunicare: nu te grabi sa contrazici pe cineva inainte sa intelegi ce vrea sa spuna, doar pentru faptul ca tu ai alte convingeri (create intr-un fel sau altul).
Ce-mi amintesc acum si care are legatura cu unele experiente comune cu unii dintre noi (pentru a ma referi la lucruri cu care ati avut contact si voi) :
- Lucian, cel care a deschis in Bucuresti un mini-curs de Kriya Yoga, spunea in conferinta de deschidere ca maestrii cu care a studiat le recomanda elevilor neincetat sa coboare energia din zona chakrele superioare, nu doar sa o urce, in caz contrar aparand vrecvend fenomene de halucinatie (o alta realitate - vezi povestea cu calugarii si elefantul, da, stiu, o repet obsesiv si o vei repeta);
- Ramtha vorbeste despre crearea realitatii si altele conexe destul de sugestiv (n-am aprofundat prea tare, dar sunteti bineveniti);
- Am vorbit la o intalnire despre cateva cazuri in care cursante MISA ii prezentau instructorului de yoga ce au trait ele cu el in timpul anumitor initieri sau meditatii... instructorul ramand blocat fiindca el nu participase la ceea ce i se descria. Acum voi mai da un exemplu oarecum asemnator de astfel de traire (exemple sunt zeci sau sute, unele impartasite chiar de apropiati de-ai mei):
Despre ce fel de magie face/facea domnul Bivolaru fetelor si cum ajungeau ele sa dansese la bara in Japo sau etc... daca aveti nevoie de informatii suplimentare... va ofer la cerere. (Ceva detalii puteti lua si de aici)

Kestii de genul asta li s-au intamplat multor persoane si sub forme diverse. NU e gluma! E realitatea pe care o are fiecare. Povestea cu elefantul probabil o veti intelge atunci cand veti vedea si accepta mai multe realitati. Realitati pe bune, fiindca unui om care traieste asa ceva ii e greu sa creada ca el a contribuit cu subconstientul si nu numai la crearea acelei realitati.
Maya din hinduism si budism inca poate fi studiata. E cam greu, fiindca ar insemna sa acceptam ca realitatea pe care tocmai o descoperim... este creatia noastra in metaforfoza cu "altceva". Acel "altceva" e specific fiecaruia. In cartea de filozofie din liceu, la capitolul "Liberul arbitru" era un fragment din Dostoievski - Fratii Kramazov in care se vorbea despre apetenta omului de a-si abandona liberul arbitru catre aproape orice (zeu, entitate, spirit, om, credinta, "realitate" :D ). E interesant de studiat si asta.

Maya (iluzie), concept al filozofiei dharmice

Intrebare intrebatoare... Cat de atasati am devenit de noua realitate in care pasim din cand in cand?

Povestea cu asteptarile


Darul avarului

Un tânăr fusese jefuit de un nemernic colector de taxe şi impozite şi închis. Nunta tânărului era aproape, iar comunitatea nu ştia cum să îl ajute. Până la urmă ei decid să plătească răscumpărarea, dar singurul care ar fi avut acei bani era un om zgârcit care locuia la marginea oraşului. În ciuda prezicerilor că bogătaşul nu va înstrăina niciodată nimic din agoniseala de-o viaţă, rabinul s-a dus la el cu câţiva discipoli. A bătut la uşa lui şi i-a povestit despre cel ce fusese sărăcit chiar cu câteva zile înainte de nuntă. Avarul a fost mişcat până la lacrimi şi s-a grăbit să aducă ceva bani. Când s-a întors, rabinul l-a văzut cum tremura din cap până-n picioare şi îşi ţinea pumnul strâns. Apoi zgârcitul l-a desfăcut încet, fără să-şi ridice privirea. În palma lui era un bănuţ vechi şi murdar, dar rabinul i l-a luat cu umilinţă şi a început să binecuvânteze binefăcătorul şi să-i mulţumească: „Fie ca Dumnezeu să-ţi dăruiască o viaţă lungă şi să fii sănătos! Fie să trăieşti o bucurie ca în ceruri! Fie ca Dumnezeu să-ţi aducă în viaţă şi mai multă dragoste!”

Învăţăceii rabinului se uitau la el complet uluiţi. În fond, avarul nu-i dăduse aproape nimic. Dar chiar când toţi erau gata să plece, avarul spuse-se: „Aşteaptă, m-ai emoţionat atât de mult încât vreau să-ţi dăruiesc mai mulţi bani.” Dispăru cu repeziciune în casă şi mai aduse o monedă. Rabinul l-a copleşit şi cu mai multe binecuvântări, iar acesta se întoarse din nou cu încă un ban. Şi tot aşa până când rabinul a căpătat suma necesară pentru răscumpărare. În timpul celebrării nunţii, discipolii s-au tot întrebat de ce învăţătorul lor a avut un astfel de comportament. El a a răspuns simplu că înţelesese ce alţii nu reuşiseră. „Vă aduceţi aminte prima monedă? Arăta aşa murdară fiindcă o ţinuse ani de zile în mână, deoarece nimeni nu ar fi acceptat-o de la el. Un singur ban era tot ceea ce el avea puterea să dea , şi iată că totuşi oamenii l-au crezut capabil să dăruiască mai mult.” Rabinul a acceptat darurile avarului aşa cum acela era capabil să le ofere şi l-a binecuvântat fără să ţină cont de cât de puţin a primit de la el.

Nu puteam să-mi scot această poveste din minte. Am întâlnit vreodată pe cineva despre care mi-am creat o imagine falsă în ceea ce priveşte puterea lui de a dărui?

Pe când mă întrebam toate acestea, mi-am adus aminte de un conflict pe care l-am avut cu un prieten. Îi dovedisem sinceritate, încredere şi dragoste, dar nu se arătase la înălţimea aşteptărilor mele. Brusc, în şirul gândurilor, am auzit o voce: „Face şi el tot ce poate”. Mânia mea începuse să se estompeze. Simţul meu de trădare se retrăsese câţiva paşi, iar acum, cu mintea limpede, îi înţelegeam cu adevărat motivele. Cum ar fi dacă el chiar nu mi-ar purta ură? Dacă nu ar fi nemernic şi mincinos, aşa cum îl cred eu? Poate că într-adevăr a făcut tot ce a putut. Mi-aminteam şi-acum ochii lui care îmi zâmbeau cu prietenie. Îi cerusem răbdare şi delicateţe sufletească fără seamăn, iar el îmi dăduse tot ce fusese în stare atunci. Aşteptând mai mult decât atât şi neprimind, îl etichetam drept făţarnic. Cu cât insistam mai mult, cu atât se închidea în sine însuşi. Dar el fusese sincer, iar eu, neacceptându-i darurile, nu preţuisem frumuseţea sufletului său. Acest incident m-a învăţat că întotdeauna am fost dezamăgit de alţii care nu mi s-au părut a fi la înălţime.

© Karyun Kedar

Povestea cu prietenia


“ Se spune că a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu „când nu ascunzi nimic” celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce aşteaptă de la tine să nu ascunzi. Este poate paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta nu se verifică prin tine, ci prin celălalt. Eşti considerat sincer numai atunci când spui ceea ce vrea şi ceea ce aşteaptă altul de la tine să spui.

Dacă îi mărturiseşti unei prietene că e frumoasă şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una nici alta, nu eşti sincer. Dacă îi spui că e urâtă şi foarte puţin deşteaptă, eşti sincer. Dar mărturiseşte-i că toate acestea n-au absolut nici o importanţă, că altele sunt lucrurile pe care ai dori să i le spui, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că trăieşte o himeră, că visează la lucruri ce o îndepărtează de adevăr şi de fericire atunci sigur nu eşti nici sincer, eşti nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume „defavorabilă”, de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi „sinceri”. Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea să fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne dă această certitudine că suntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc, că nu suntem singuri. De aceea în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se caută unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolării definitive. Sinceritatea este şi ea, ca atâtea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participă la acea complicată clasă de sentimente şi orgoliu ce se numeşte prietenie şi care, trebuie să recunoaştem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viaţa

În prietenie se întâmplă acelaşi lucru: eşti iubit nu pentru ceea ce eşti tu, ci pentru ceea ce vede şi crede prietenul tău în tine. Tu, omul, eşti sacrificat întotdeauna. Eşti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poţi da, ceea ce poţi justifica, verifica, contrazice sau afirma în sentimentele prietenului. Şi nu te poţi plânge, pentru că şi tu faci la fel; toată lumea face la fel.
Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt. Prin „libertate” înţeleg suma posibilităţilor lui, voinţa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit cu tine să te vadă pe stradă, să te întâlnească la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obişnuit să mergi cu ei la cinematograf, în vizită la cunoştinţe, să-ţi placă, în general, ceea ce la place şi lor, să gândeşti, în general, ceea ce gândesc şi ei. Unde eşti tu în toate aceste sentimente ale lor? Eşti descompus, distribuit şi asimilat după voinţa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Dacă într-o zi vrei să faci altceva decât ceea ce se aşteaptă de la tine să faci, atunci nu mai eşti un bun prieten, atunci incomodezi, oboseşti, stânjeneşti. Câteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poete oferi dragostea prietenilor tăi libertăţii tale: toleranţa.

Zilele trecute încercam să vorbesc cu câţiva prieteni despre moarte, iar ei parcă mi-ar fi spus: „Dragă, fii serios şi lasă prostiile la o parte!”. Ei nu înţelegeau că ceea ce le apare lor drept prostii poate însemna pentru mine o problemă esenţială. Şi atunci m-am întrebat ce ar spune prietenii mei dacă aş săvârşi un act compromiţător, dar cerut urgent de libertatea mea? Şi mi-am dat seama că n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar încerca să treacă o clipă în mine, ca să mă înţeleagă nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lăsa singur. În nici un caz n-ar trece în mine. Or, dragostea adevărată nu însemnă decât această completă renunţare la individualitatea ta pentru a trece în celălalt.

O prietenie nu se verifică numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l încălzi cu mângâierile tale, a-l înconjura cu „sincerităţile” tale nu înseamnă nimic. Altele sunt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca din punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om. Iar nu un simplu manechin.

Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ti cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el. Nu uitaţi că într-o prietenie nu contează numai ceea ce ia celălalt. Fiecare luăm mai puţin decât ar trebui. Acesta este marele nostru păcat: că nu ne e sete de mai mult, că ne mulţumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atâta spaimă de ridicol. Nu numai că nu dăm cât ar trebui, dar luăm cu mult mai puţin decât ni se oferă. “
© Mircea Eliade

Povestea cu introspectia - experienta personala




O anumita situatie imi crea o stare in care ma simteam foarte rau (a se gandi la ura, gelozie, dispret, etc...) si care ma indeparta de la starea mea de bine (Foarte important: aveam creata deja priza de constiinta la starea de bine - a se citi detasare, pace, iubire, comuniune cu ceea ce ma inconjoara (daca pare pueril, ati gresit pagina) - si constientizam schimbarile de stari si ce stari imi faceau rau mie si celor din jur). In momentul in care aveam aceste stari negative, inceram sa le identific sursa, pentru a le cunoaste, pentru a le intelege, iar pentru asta am folosit introspectia.

Ceea ce am observat in legatura cu introspectia era ca, la majoritatea oamenilor, nu functioneaza pana la capat. Adica, psihicul uman cauta primul raspuns, cel mai comod, de adormire a constiintei, de justificare a starilor, de integrare a problemei in niste scheme mentale comode, etc... care te face sa "rezolvi" pe moment acea problema (de fapt sa adormi constiinta ca ar fi o problema) si, peste un timp, problema sa revina (evident), cu starile negative aferente. Asa majoritatea oamenilor se invart intr-un cerc, furandu-si singuri caciula. Am observat pe pielea mea ca nu-mi regasesc linistea interioara si am incercat sa merg mai departe, sa incerc mai mult. De aceea nu m-am oprit la primul raspuns din introspectie, ci am incercat altceva. Am facut un brainstorming si am analizat apoi fiecare idee in legatura cu acea stare. Dar am analizat-o in primul rand din punct de vedere emotional - ce emotie imi transmitea? Una de disconfort, pe care nu mi-ar fi comod sa o analizez, care imi creeaza repulsie, rusine, teama, etc...?
Daca da, de ce? Mergand pe calea aceasta procesul poate sa devina foarte dureros (si pe mine m-a durat zdravan, dar am vazut asta si la altii) fiindca te pune fata in fata cu aspecte pe care ai vrut sa le ascunzi de ceilalti si chiar de tine. Dar mergand pana la capat pe aceasta cale, oricat de dureros a fost, am reusit sa inteleg sursa emotiilor negative pe care le aveam in acele situatii, sa le iert, sa le indrept, sa stau fata in fata cu mine insumi si sa revin natural (reveneam inconstient la starea de bine, ca si cum s-ar fi vindecat ceva, ca si cum mi s-ar fi luat o greutate de pe suflet) la starea de bine, intelegand ce anume din mine rezona cu starea aceea negativa.

Foarte important daca incercati asta pe propria piele singuri:
- se face brainstorming, fara a incerca sa ne impunem controlul (permitet-va sa simtiti orice veti simti, nu inhibati, chiar daca nu va place, permiteti-va sa dati drumul din voi fara filtrul judecatii (de fapt ceea ce credeti voi ca e judecata), permiteti-va sa va manifestati asa cum va vine). Daca nu facem brainstorming, mintea are grija sa selecteze de la nivel de subconstient doar raspunsurile comode si nu rezolvati nimic. Mai bine beti o bere.
-
brainstormingul se repeta in straturi, dupa ce s-a identificat la fiecare strat lucrurile care trebuie (nu care vrei) aprofundate, se trece la urmatorul (Ex.: la primul brainstorming au iesit 10 idei asupra problemei, din care 3... nu stiti de unde au aparut... nu prea va vine sa va ganditi la ele... simtiti o stare de disconfort psihic/emotional cand le analizati... Ei, pe cele 3 le luati pe rand si le aplicati la fiecare in parte brainstormingul... si tot asa pana aflati de unde va vine dependenta de ceva, obsesivitatea, gelozia, ura, agresivitatea, etc...).