June 24, 2009
Cocosul increzut
Un cocoş pretenţios, în fiecare dimineaţă, la deşteptare, îşi umfla pieptul şi-şi lansa în văzduh cântările sale. Întotdeauna, la puţin timp după ce cânta, ieşea soarele.
Era convins că soarele răsărea deoarece cânta el. Aceasta îl făcea să se simtă orgolios de puterea sa: ce ar fi de lumea aceasta dacă el nu ar cânta!
Într-o noapte dormi peste măsură. Când se trezi, soarele deja strălucea pe firmament. Bietul cocoş încrezut căzu într-o depresie teribilă.
De câte ori, asemenea cocoşului, ne credem indispensabili! Cineva a spus că cimitirele sunt pline de oameni care se credeau indispensabili. Au murit iar lumea nu s-a sfârşit şi soarele continuă să răsară în fiecare dimineaţă, chiar dacă nu ar mai exista vreun cocoş care să cânte.
Este adevărat că de împlinirea fidelă a datoriei noastre zilnice depind multe lucruri mari, în primul rând pentru noi înşine. Însă nimeni dintre noi nu este buricul pământului. Cel care se crede astfel, în loc de a face bine, mereu incomodează.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment