June 24, 2009
Fraternitate
Tazio Nuvolari, automobilist italian şi unul dintre cei mai importanţi piloţi de curse între anii 1930-1940, era un om îndrăgostit foc de maşina lui. Odată se plimba pe străzile Milanoului când un copil aruncă cu o piatră care lovi caroseria elegantei sale maşini. Tazio opri îndată, se adresă copilului şi, certându-l, îl întrebă:
-«De ce, naiba, ai făcut-o?»
Copilul îl luă de mână şi, plângând, îi răspunse:
-«Domnule, am încercat să opresc multe maşini dar niciuna nu a oprit. Am căutat să atrag atenţia oamenilor, dar fiecare îşi vedea de treaba lui. Am nevoie de ajutor, pentru că fratele meu a căzut din căruţ şi nu pot să-l ridic. De aceea am aruncat cu piatra în maşina dumneavoastră, pentru că ştiam că veţi opri ca să mă bateţi.»
Nuvolari îl îmbrăţişă pe copil şi se duse până la locul unde se afla fratele, îl ajută să se ridice din nou în scaunul său cu rotile, întrucât era paralitic, şi-i luă pe amândoi la cină.
Două atitudini: oamenii care „îşi vedea fiecare de treaba lui” neştiind despre durerea şi nevoia aproapelui şi micuţul care „ştiam că veţi opri ca să mă bateţi”. Nu-l interesează că va fi bătut de vreme ce fratele său va fi ajutat.
A ajuta, atunci când nu costă, este uşor. A ajuta cu preţul propriului sacrificiu şi al propriei dureri este eroic.
În care dintre aceste două atitudini mă recunosc pe mine însumi?
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment